"Nu neg că este şi un aspect politic în acest demers, mai ales că preşedintele Băsescu se teme de un asemenea referendum" zice presedintele Consiliului Judetean Aristotel Cancescu despre preconizatul referendum local privind regionalizarea. Referendumul va costa 100.000 de lei din banii Consiliului Judetean, adica fonduri publice.
Aici se pune o intrebare de bun simt: Daca acest referendum este politic, de ce nu este organizat si platit de cei interesati sa profite politic, adica PSD si PNL? De ce Pateu si Aristotel nu scot cei 20.000 de euroi din buzunarele lor, daca tot vor sa-i dea lui Basescu cu referendumul in cap?
Cei 20.000 de euro alocati pentru referendum sunt din taxele si impozitele tuturor, inclusiv ale celor care au votat si inca mai simpatizeaza cu Basescu. Aia au fost intrebati daca vor sa fie muiti pe banii lor? Sau tocmai asta este scopul. Bine, si aia care nu iubesc si nu fac parte din niciuna din cele doua gasti politice ce vina au? Cancescu face galagie cu bannere ca nu sunt bani de spitale, dar gaseste repede niste zeci de mii ca sa faca ceva manevre politice pe spinarea bolnavilor care-si achita darile la stat.
Daca ar fi ceva mai inteligent, Scripcaru ar putea sa o puna si el repede de un referendum-replica, tot are majoritate in Consiliul Local. De exemplu, ceva pe tema prezervarii decentei in cladirile publice. Tot asa, cu o singura intrebare: "Sunteti de acord sa se interzica accesul in institutiile publice al persoanelor de sex incert care-si vopsesc parul?"
No comments:
Post a Comment