Pentru Maria Petrascu n-au fost vorbe bune de impresionat, ci asumarea unui destin pentru care s-a consumat pana in ultimul moment. La propriu. Cu putin timp inainte ca fragilul ei trup sa cedeze, inca trimitea mailuri redactiilor din Brasov despre protestul lui Sorin Boaca. Se zbatea sa mai cucereasca un milimetru, nu pentru ea, nici pentru familia ei, ci pentru onoarea Brasovului. O lupta pe care a pornit-o singura si la care foarte putini s-au raliat.
S-a confruntat deschis, ea singura, o farama de om, cu un intreg sistem omnipotent si omniprezent. Un sistem care a creat si perpetuat monstruozitati ale imposturii si nesimtirii precum Dorin Lazar Maior si Nicolae Paraschiv. Doua capete ale unei creaturi mereu flamande si tot mai arogante, ce continuu se hraneste din sudoarea noastra si ne batjocoreste nazuintele. Iar Maria Petrascu a fost aproape singura de aici care s-a luptat sa le taie, avand ca scut nevoia de demnitate, iar ca arma credinta in adevar. Multi dintre noi am fost doar spectatori.
Se spune ca in ultimele zile Maria Petrascu era foarte dezamagita si intristata de atitudinea oamenilor din jur. Intr-un dialog pe mail cu BrasovNews spunea ca nimic nu s-a miscat dupa agresiunea suportata din partea batausilor lui Maior: "Deocamdata, desi au trecut 8 zile de cand am depus cele trei plangeri penale, seful Sectiei 1 Politie, Petre Ungureanu, care ne-a asigurat ca va demara urgent cercetarile, de care se va ocupa personal, nu da nici un semn ca s-ar urni ceva. Dosarul are numarul 402 492/ 22.12.2011." Apoi, reactia unor colegi de presa si oficialitati fata de eforturile ei si ale lui Sorin Boaca, principala lupta dusa de Maria in ultimii ani, de a face un strop de dreptate celor umiliti si batjocoriti de securistul Paraschiv, a fost una de ridiculizare. Dar nu s-a dat batuta, si a mai tras de ea ca sa mai cucereasca macar un milimetru.
Chiar daca Paraschiv, cu sistemul lui de profitori si tziitori, va trona in continuare sfidator peste oras, angrenajul urnit de Maria a inceput sa se miste. Si suntem din ce in ce mai multi cei care impingem la el.
No comments:
Post a Comment