Jan 6, 2009

PSD Brasov mai lanseaza un penal in guvernul Boc

Preşedintele a transmis negociatorilor PDL şi PSD că Guvernul nu trebuie să aibă miniştri asupra cărora planează suspiciuni de corupţie (...) Astfel, şeful statului a arătat că nu concepe ca Executivul să aibă miniştri asupra cărora să planeze suspiciuni de corupţie, opinie pe care a exprimat-o şi la întâlnirea de miercuri, de la Cotroceni, cu reprezentanţii partidelor. (Mediafax, 11.12.2008)

Daca nu planeaza, cum se mai avanseaza?
Presedintele organizatiei municipale a PSD Brasov, Mihai David, va fi numit secretar de stat in Ministerul Economiei.
David a mai planat deja prin vreo doua guvernari, stab pe la FPS in timpul Conventiei Democrate si apoi secretar de stat in "sistemul ticalosit" al lui Nastase. La asa experienta de zbor linear printre doctrine este numai bun de steward in balonul colorat si umflat de promisiuni al lui Boc. Cu atat mai mult cu cat a stiut sa iasa de sub focul incrucisat al inamicilor de la Directia Cercetari Penale a Inspectoratului General de Politie. IGP nu numai ca a planat asupra lui David, ci a tintit direct spre el un dosar bine documentat privind privatizarea frauduloasa a SC "Bucuresti-Turism" SA, care s-a lasat cu o paguba de cateva milioane de dolari. L-a salvat blindajul PSD, pentru aceste merite deosebite. PSD care l-a avansat apoi in cabinetul Nastase, pentru ca acum sa-l salte mai departe in cel al lui Boc.

Istoria unui zbor de cursa lunga
Mihai David a fost lansat in politica la numai 29 de ani dintr-o firma a fratilor Paunescu. Considerat de "Gardianul" ca "baiat de casa" al Paunestilor, David a fost mentinut si avansat in functii de celebrii frati pentru a le satisface interesele. Pana sa aterizeze sef de pesedisti la Brasov, a fost sef peste aia de la Arad, intre 2001 si 2005. Nici pe acolo nu s-a putut abtine de la a lansa niste tepe si manarii, parte din antrenamentul pentru ocuparea functiilor de azi. A trebuit sa paraseasca rapid zona. "Motivul e lung, dar mai ales lat: 94 de hectare de pasune grasa, aflate intr-o localitate de linga Timisoara. In posesia carora omul nostru a intrat printr-o mica inginerie agricola: schimb de terenuri cu un consiliu local corupt (Mihai David a dat 15 hectare de teren, pe care le-a cumparat cu 20.000 de euro, si doua microbuze Volkswagen, gen transport copii scoala; si a luat, cum spuneam, alte 94, a caror valoare reala depaseste 1 milion de euro, ca popa)." scria "Academia Catavencu" in aprilie 2005. In paralel, David plonja vijelios si in lumea mondena, cuplandu-se cu creatoarea de moda Ingrid Vlasov, sora Vandei Vlasov, nimeni alta decat sotia fostului ministru de interne penelist Cristian (si el) David, fost Troaca. Numai lume fina.

Atampizarea varului David

Mihai David aterizeaza brusc sub Tampa imediat dupa doborarea PSD din inaltimile guvernarii si datorita conditiilor legale nefavorabile de la Arad. Se misca rapid spre stratosfera filialei pana ajunge sa-i sufle-n ceafa lui Costica Pateu. Ca si candidat la Primarie vine cu un set de idei crete privind transportul in comun, din care trece razant pe langa Casa Sfatului un fel de metrou suspendat.
Din consilier local se transforma in pupincuristul lui Scripcaru, ca sa nu-si faca familia de rusine. Ca doar varul lui cel bun, Dragos David, a trebuit sa munceasca mult pentru ca PDL Brasov sa-l promoveze europarlamentar. Recunoscator, Scripcaru il numeste pe Mihai sef la CET Brasov, unde se remarca prin calatorii in strainatate. Si promisiuni de amor fidel orasului, ca nu ne va parasi nicicand si niciodata, caci "vreau sa-mi indeplinesc mandatul de ales local si sa-mi fac treaba aici, la Brasov, fiindca asta am dorit de la bun inceput si sunt multe lucruri de facut". Noroc ca planau niste suspiciuni dubioase numai bune sa-l trimita in guvern si sa fereasca Brasovul de treaba aia multa a lui David.

3 comments:

  1. De când a devenit Gardianul o sursă de informare credibilă? Mai ales că persoana care scrie articolul nici nu există, este un pseudonim.
    N-am nicio treabă cu Mihai David, dar prea dintr/o dată se sare la gâtul lui.

    Am și scris ceva pe tema asta:
    http://www.sorinbasca.ro/2009/01/cine-nu-l-iubeste-pe-mache/

    ReplyDelete
  2. Dupa cum este evident, informatiile de aici nu au ca unica sursa "Gardianul". Iar ce publica ziarul este demonstrat cu documente. Ca scopul este pervers sau ca articolul a fost scris de forte supranaturale are mai putina importanta, cat timp informatia este documentata, verificabila si veridica.

    Si este normal sa se sara la gatul lui, cat timp un dubios ca el este pe cale sa ocupe o functie importanta in stat. In contradictie cu insasi principiile afirmate de aia care-l numesc.

    Si daca tot ai lasat link. Cum cine nu-l iubeste pe Mache? Dimpotriva, de vreo cateva zile tot mai multi se inghesuie sa-l iubeasca.

    ReplyDelete
  3. Interesant acest MACHE,dar, dezvaluirile erau mai sanatoae in timpulcampaniei electorale

    ReplyDelete