Ne-am transpirat sa impunem cateva teme in atentia publica, pe care le-am considerat sfidatoare la adresa bunului simt si a legilor, periculoase pentru libertatea de exprimare, amenintatoare pentru specificul brasovean sau pur si simplu de porc: prezenta securistului-tortionar Paraschiv intr-o functie publica de prim-rang, acordarea clientelara sau pe criterii politice a fondurilor publice, legaturile subterane dintre politicieni aflati teoretic pe pozitii adverse si conexiunile acestora cu lumea interlopa, impostura si minciunile flagrante ale alesilor locali, maltratarea arhitecturii urbane brasovene, slugarnicia si manipularile mass-media locale.
Nu s-a intamplat nimic. Securistul Paraschiv isi ia in continuare salariu din banii celor pe care i-a haituit, ca sa faca afaceri cu terenuri in fruntea Primariei, spatiile verzi sunt tot mai inghitite de constructii, in capitala verde a Romaniei, presa locala devine tot mai accentuat o masinarie de propaganda politica, iar peste putin timp vom avea de ales intre aceeasi politicieni, ca si acum patru ani, ca si acum opt ani, ca si acum 16 ani. Acelasi analfabet Scripcaru, acelasi corupt Nita, acelasi impostor Cancescu. Cele trei epitete se pot aplica in grup sau schimba intre ele pentru fiecare dintre aceste personaje.
Ba, parca, totusi ceva s-a intamplat. Cel putin pentru brasovnews. Incepem sa deranjam tot mai tare. Pe vremuri, baietii se limitau la amenintari (ce mai faci, nea Paul?), acum au scos artileria grea, care ar fi trebuit sa faca praf orice fel de rezistenta: banii, cascavalul, malaiul.
Dupa cinci ani si cinci zile, aceasta oferta de corupere este cel mai frumos compliment (valoarea mea, valoarea mea..) adus activitatii brasovnews. Mai, n-a fost chiar degeaba. Doare, frate! Desi venita anonim, oferta a fost cat se poate de reala si concreta, lucru confimat de surse implicate accidental in lansarea propunerii. Scopul ofertantilor a fost foarte clar: sub pretextul oferirii unui job de scribalau de partid, s-a dorit eliminarea unor teme de pe brasovnews, in speta despre un anumit lider politic local. Elegant, taticu', suntem oameni civilizati, nu te corupem direct, ci prin invaluire.
Bai, acestia
brasovnews a fost conceput ca un posibil refugiu al Adevarului. Adevarul batjocorit de politicieni, exilat de patronii de presa sau fugarit din constiinta de teroarea ratelor si a zilei de maine.
brasovnews va ramane la fel si va fi mereu deschis pentru toti cei care au ceva de spus, credibil si argumentat, despre oameni si fapte care conteaza pentru Brasov, pentru fiecare dintre noi.
brasovnews a fost conceput ca un posibil refugiu al Adevarului. Adevarul batjocorit de politicieni, exilat de patronii de presa sau fugarit din constiinta de teroarea ratelor si a zilei de maine.
brasovnews va ramane la fel si va fi mereu deschis pentru toti cei care au ceva de spus, credibil si argumentat, despre oameni si fapte care conteaza pentru Brasov, pentru fiecare dintre noi.
No comments:
Post a Comment