Mar 12, 2014

Ţăranul Diniţă şi alţi trei parlamentari de Braşov, declaraţi incompatibili

Nu mai puţin de patru parlamentari braşoveni au fost declaraţi incompatibili de ANI. Doi sunt de la PNL, unul de la PSD iar celălalt de la PC.

Parlamentarii declaraţi incompatibili sunt Ion Diniţă (PC), Ion Ochi (PSD), Petre Roman (PNL) şi Sebastian Grapă (PNL).  Motivele sunt mai jos.

Ion Diniţă
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 23 ianuarie 2013, întrucât a deținut, simultan, funcția de deputat și calitatea de administrator la S.C. FOREX CLUB S.A.




Ion Ochi
S-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut sau deține, simultan, funcția de deputat și următoarele calități:
• administrator la S.C. EXPLO CONSTRUCT S.R.L. (20 decembrie 2012 – prezent);
• administrator la S.C. HIDRO-SAL COM S.R.L. (20 decembrie 2012 – 12 iunie 2013).
Agenția a constatat și posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, deoarece acesta nu a menționat în declarațiile de interese, depuse în calitatea de deputat, funcția de administrator al S.C. EXPLO CONSTRUCT S.R.L., motiv pentru care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Petre Roman
Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 decembrie 2012, întrucât deține, simultan, funcția de deputat și calitatea de persoană fizică autorizată - ROMAN V. PETRE PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ.

Sebastian Grapă
S-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut, simultan, funcția de senator și următoarele calități:
• administrator la S.C. EBOLA S.A. (19 decembrie 2012 – 16 iulie 2013);
• administrator la S.C. WEINGART S.R.L. (19 decembrie 2012 – 03 octombrie 2013).

No comments:

Post a Comment