May 9, 2014

PNL Brasov sa ia niste lectii de liberalism de la ieseni

PNL Iasi a decis sa se opuna vehement intentiei PSD de a amplasa in oras un bust al manelistului Adrian Paunescu: "Este o insultă la adresa victimelor regimului comunist". In schimb, liberalii lui Cancescu de la Brasov au fost de acord ca o strada din oras sa fie denumita dupa numele poetului Mafoamea.

“Considerăm că alăturarea unui asemenea nume controversat în spaţiul destinat memoriei unor veritabile valori ale spiritualităţii si creaţiei româneşti, precum este Parcul Copou, reprezintă o insultă la adresa victimelor regimului comunist şi a ieşenilor care au suferit în anii cumpliţi ai dictaturii“, transmit liberalii într-un comunicat de presă semnat de Andrei Muraru, fost preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi actual candidat al PNL Iaşi la alegerile europarlamentare.

“Apropiat al dictatorului Nicolae Ceauşescu, Păunescu s-a făcut remarcat prin punerea în scenă a unor manifestări artistice cu puternice accente naţional-comuniste, în care deseori erau proslăvite regimul comunist şi dictatura ceauşistă. Fără doar şi poate, criticii literari vor analiza opera scriitoricească, însă cariera publică a lui Adrian Păunescu de până în 1989 rămâne marcată de numeroase momente de glorificare a dictaturii comuniste. PSD nu recompensează prin această acţiune meritele unei personalităţi culturale, ci mai degrabă a unui tovarăş de luptă partinică, iar amplasarea unui asemenea bust reprezintă o nostalgie a PSD Iaşi şi a primarului Nichita faţă de comunism şi faţă de persoanele care au servit şi construit acest regim odios“, se mai arată în comunicat. (sursa)

Cu aceasta ocazie sa ne amintim din nou ca la propunerea distinsului om de cultura al lumii interlope, Mihai Ghirda, PNL Brasov a votat favorabil in Consiliul Local pentru ca Adrian Paunescu sa fie omagiat de brasoveni. O alee din oras ii poarta numele. 

Pe acelasi subiect: Brasovul, acest Bragadiru al Ardealului

 

No comments:

Post a Comment