Jan 25, 2013

De ce tace presa locala de atata vreme? Iata de ce!

Principalele trei ziare locale - Transilvania Epres, Monitorul Expres si BZB - sunt alimentate in fiecare luna cu  bani de la Primarie. Bani publici, din taxele si impozitele brasovenilor, sunt directionati politic de peste opt ani, luna de luna, inspre cele trei ziare. Cititi cele doua hotarari de Consiliu Local de mai jos, adoptate cu o luna in urma, si veti intelege, inca o data, de ce avem parte de atat timp de aceasta tacere asurzitoare in fata furtisagurilor politicienilor locali. Click pentru a mari.





Cu aceste doua hotarari in fata poate se intelege mai bine de ce toate cele trei ziare s-au facut pres in fata primarului Scripcaru sau au ignorat cu obstinatie subiecte de mare interes local, cum ar fi afacerile consilierilor si liderilor de partid pe seama brasovenilor: Vanzarea cinematografului Modern la un pret de nimic sefului consilierilor PSD, Mihai Ghirda; zeci de contracte cu Primaria atribuite presedintelui CL, Liviu Lupu (PSD); alte zeci de contracte pentru consilierul PDL Vasile Kraila, declarat incompatibil de ANI; intelegeri pe sub masa intre seful PSD, Constantin Nita, actual ministru, si seful PDL, George Scripcaru, actual primar. Nici macar mult mediatizatul jaf practicat cu Patinoarul Olimpic, construit la un pret de trei ori mai mare, nu a razbatut in cele trei ziare.

Aceste doua hotarari de CL, alaturi de inca una similara valabila pentru Brassoi Lapok, ca sa nu existe discriminari, sunt prelungite in fiecare an din perioada 2004-2005. Au fost adoptate la propunerea primarului George Scripcaru. Cine ar fi crezut ca mai este posibila o astfel de manevra de cumparare in bloc a ziarelor, dupa perioada neagra pentru libertatea presei a guvernarii Nastase, cand asemenea practici erau la ordinea zilei.

De peste opt ani de zile, cainele de paza al democratiei da frumos din coada la ciolanele azvarlite de primarul George Scripcaru si de consilierii locali.

Aceste hotarari nu au nicio utilitate publica, fiind doar in interesul primarului, consilierilor si al sefilor locali de partid de a mentine omerta la Brasov. Zeci de mii de euro din banii brasovenilor sunt alocati lunar pentru a li se ascunde tot brasovenilor adevaratele practici ale alesilor. Mai pe scurt, brasovenii sunt prostiti si mintiti pe banii lor.

Ca sa fie si mai clar scopul acestor contracte dintre Primarie si ziare mai trebuie evidentiat un aspect: toate informatiile alea care fac obiectul contractelor  pot fi publicate foarte simplu pe pagina de internet a Primariei, fara sa coste nimic bugetul local. Mai mult decat atat, Primaria isi editeaza propria publicatie, unde apar toate hotararile si deciziile adoptate, publicatie care este trimisa tuturor celor interesati.

Valoarea la care aceste contracte s-au incheiat in 2004-2005 era de 200.000.000 lei/lunar pentru fiecare din cele patru publicatii. Este posibil ca aceste sume sa fi crescut. Prin urmare, in cei opt ani de zile, din banii brasovenilor s-au alocat cel putin 2 milioane de euro pentru a li se spune cat de corecti, cinstiti, frumosi si mai ales priceputi le sunt alesii. Si povestea continua.

4 comments:

  1. Anonymous5:20 PM

    Punem pariu că și de la Aristotel (CJ și instituții anexate acestuia) pleacă asemenea pomeni către întreaga presă, dar cu precădere către trustul Mix?

    ReplyDelete
  2. Anonymous12:22 AM

    :) Precum in cer asa si pre pamant,nu?

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/raport-osce-trustul-intact-instrument-de-manipulare-politica-1020992.html

    ReplyDelete
  3. Cate articole critice a publicat Brassoi Lapok despre activitatea primarului? Niciunul, pentru ca este perfect, asa-i? Hahaha, daca mi se permite un citat

    ReplyDelete
  4. Anonymous2:43 PM

    Deontologul de Stoianovici, bărbosul de la Monitorul Express, doar din banii Primariei a trait. La un moment dat am crezut că este angajatul Primariei, toata ziulica era prezent acolo. Cu treaba! Credeam că monitorizeaza din punct de vedere "jurnalistic" activitatea! Nu ca ar fi un mare jurnalist. A si candidat pe listele PDL in anul 2008. Nu i-a iesit. Nici nu avea cum sa iasa.Oricat de mult a fost ajutat, nu a mers. Oamenii nu sunt oi! Te apuca sila. Or mai fi in vigoare acele prevedri ale HCL? Macar sa stim!

    ReplyDelete