Nov 15, 2013

Securistul Paraschiv, superstar in EVZ. Cum o batjocoreste, dupa moarte, pe Maria Petrascu

Securistul Nicoale Paraschiv este, de 15 noiembrie, vedeta in cotidianul Evenimentul Zilei. A reusit performanta de a fi pe prima pagina a ziarului.


Dincolo de marturiile victimelor sale, care au mai aparut prin presa, revoltatoare este descrierea pe care o face Mariei Petrascu. O asemenea atitudine josnica mai rar s-a vazut. In loc sa explice de ce a terorizat oameni inainte de 1989, a ales sa o denigreze mizerabil pe cea care l-a dat in vileag.

”Din punct de vedere moral Maria Petraşcu avea un caracter îndoielnic, era pătimaşă şi răzbunătoare, avea înclinaţii spre viaţa aventuroasă, amoroasă şi a consumului de băuturi alcoolice. Din punct de vedere profesional, nivelul mediu de pregătire şi înţelegere a făcut să nu depăşească condiţia de ziaristă.

(…) Datorită deserviciilor aduse mişcării revoluţionare braşovene, a intrigilor şi dezbinărilor semănate în rândul membrilor şi asociaţiilor de revoluţionari, Maria Petraşcu a fost permanent contestată, blamată, repudiată şi chiar lovită de unii dintre aceştia, inclusiv cu ocazia unor manifestări oficiale”.



Maria Petrascu a murit pe 10 ianuarie 2012, la doua saptamani dupa ce a fost batuta de ciracii lui Lazar Maior, cel care l-a facut revolutionar pe securist. A fost decorată post-mortem de președintele Traian Băsescu cu Ordinul Național ”Serviciul Credincios în grad de Cavaler” pentru ”obiectivitatea și profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul unei cariere de excepție în presă” şi înmormântată cu onoruri militare.

2 comments:

  1. Anonymous12:52 PM

    Jos Securitatea! In 2013 strigam "JOS SECURITATEA! JOS LABELE DE PE TARA, DE PE ORAS SI DE PE OAMENI!" Te-a vazut Dumnezeu, securistule! Si nu numai...

    ReplyDelete
  2. Anonymous8:31 AM

    E cam stupid sa folositi eticheta de securisti si va spun de ce. In 1949 tatal meu nu era primit in Securitate si se duce la un coleg II care a ajuns mai tarziu sef in Securitate si nu apare pe listele CNSAS pentru ca il cunostea bine pe Base care il trimite la Vartan Arachelian. armeanul asta a reusit sa il trimita brigadier in Tulcea dar pentru asta a reusit sa faca doua scoli de ofiteri: una la Oradea MAN in 1950 si alta in Deva MAI in 1953 unde un instructor sovietic a omorat doi ofiteri si celui de-al treilea i-a rupt coloana si a ramas paralizat. Parte interesanta e ca unul din prietenii lui VA care a ajuns ofiter de secu a fost omorat cu ciocanul si un cui in ceafa la plecarea sovieticilor.

    ReplyDelete