Nov 2, 2011

Radiografia nesimtirii: Profitorii din cartierul ANL Bunloc-Sacele

Articolul despre prapaditul din fruntea PC Brasov, Ion Dinita, deschide o foarte relevanta perspectiva si asupra calitatii umane a altor politicieni, inalti functionari sau vipuri din Brasov. Personalitati care au profitat de pozitia lor pentru a da din coate si a prinde case ieftine, destinate de fapt celor cu nevoi reale, construite pe banii statului de amicul grangurilor locali, Ion Dinita.

Agentia Nationala a Locuintei a fost infiintata in guvernarea PSD a lui Nastase cu scopul de a sprijini familiile, in special cele tinere si cu venituri modeste, pentru a obtine mai usor locuinte. ANL construia casele pe terenuri puse la dispozitie de primarii si acorda subventii pentru achizitionarea lor de pana la 30% din valoare. Prin urmare, scopul programului ANL era unul social. Insa, prea putini din cei care cu adevarat aveau nevoie de aceste facilitati au ajuns sa beneficieze de ele. Principalii beneficiari au fost membrii partidelor care detineau guvernarea, aliatii lor, clientii lor, rudele lor, pupincuristii lor. Cartierul ANL de la Bunloc, Sacele, nu a facut exceptie.
Lucrarile la Bunloc au inceput in 2002. In buna traditie pesedista, contractul fusese castigat de o firma pesedista, la vremea aceea, Gotic SA a lui Ion Dinita. Interesul pentru proiect a fost imens, intrucat zona este superba, iar locuintele nu stateau una peste alta ca in blocurile de proletari, ci niste vilute, parter plus etaj. Pretul mediu al unei case era destul de avantajos, 45.000 de euro. Acest cost, combinat cu facilitatile programului ANL, devenea suportabil pentru multe familii sacelene sau brasovene. Dar nu pentru cele de rand. Ca urmare a indicatiilor sefului PSD Brasov, Constantin Nita si presedintelui Consiliului Judetean, Aristotel Cancescu, casele subventionate de stat s-au umplut de politicieni si vipuri din Brasov.
Criteriile esentiale pentru obtinerea unei case prin credit ANL erau foarte clare: lipsa locuintei si calitatea de chirias in casa nationalizata. Mai conta si un eventual handicap. Pana la urma, de acest din urma criteriu s-au prevalat profitorii: handicapul nesimtirii. Sa-i vedem in continuare:

Gheorghe Dutu. Fost deputat PSD, actual consilier judetean PSD. Presedintele societatii Temvar, milionar. Avea deja o casa, in centrul Brasovului (str. Bisericii Romane 14), dobandita in 1999. Are acum trei case, cea din Sacele nu apare in declaratia de avere, probabil donata fiului, si el lider PSD.

Marius Radacina. Fost purtator de cuvant al PSD Brasov, finul lui Constantin Nita. Implicat in privatizarile dubioase si foarte profitabile de la Tractorul.

Cristian Radu. Fost vicepresedinte al organizatiei municipale PSD Brasov, finul lui Constantin Nita.

Dan Grigorescu. Fost director al Spitalului Judetean Brasov, membru PSD. A fost numit in functie de Constantin Nita, in pofida unui protest fara precedent al angajatilor spitalului.

Attila Kovacs. Fost deputat UDMR, actual vicepresedinte al Consiliului Judetean si presedinte UDMR Brasov. In 2004, cand si-a luat casa din Sacele, si-a mai luat inca una in Brasov. Vezi declaratia de avere.

Vasile Bilinschi. Sef al Garzii Financiare Brasov pana la inceputul lui 2011. Avea deja doua case, luate in 1990 si 1994. Bugetar de lux, castiga peste 2000 de euro pe luna.

Sorin Melinte. Adjunct al sefului Inspectoratului Judetean de Politie Brasov. Conform declaratiei de avere, avea deja doua apartamente, achizitionate in 2000 si 2005.

Maria Smeureanu. Fosta sefa a Inspectoratului Teritorial de Munca.

Antonin Viorel Cancescu. Fratele presedintelui Consiliului Judetean si al PNL Brasov, Aristotel Cancescu. Consiliul Judetean a finantat in 2008 cu 500.000 de RON iluminarea cartierului ANL de vipuri de la Bunloc. Contractul a fost castigat, evident, de Gotic.

Onelia Pescaru. Fost candidat PNL pentru Camera Deputatilor, realizatoare emisiuni MIX TV, televiziune patronata de Aristotel Cancescu. Sotul Oneliei, Radu Pescaru, este om de afaceri, firma sa, Foton Advertising, avand numeroase contracte cu Consiliul Judetean.

Si probabil ca mai sunt o gramada. Daca mai stiti, sa-i indexam aici, pana la urma le facem un bine: sa fie gasiti, vreun alt ajutor social este benefic oricand. Ca doar si ei au ajutat zona prin prezenta lor, au crescut semnificativ cota cartierului.

Update

Lista profitorilor se completeaza si cu alte nume, primite de la cititori:

Marian Rasaliu. Senator PDL, om de afaceri. Casa ANL din Sacele se regaseste si in declaratia de avere, unde vedem ca mai avea deja o locuinta, achizitionata in 2005.

Stoica Enache. Directorul grupului de presa "Transilvania Expres". Fost candidat la Primaria Brasov in 2004, a fost numit apoi de Scripcaru la conducerea Agentiei de Dezvoltare Durabila Brasov. Implicat in numeroase afaceri dubioase.

Gheorghe Atomei. Fost consilier local PSD, combinagiu de succes cu spatiile si terenurile Brasovului. Atat de hamesit, incat nici propriul partid nu l-a mai suportat.

Si ar mai fi niste jurnalisti, Claudiu Loghin (corespondent TVR) si Paul Petrosel (Antena 1 Brasov-Dinita). Pe astia nu prea poti sa-i bagi in aceeasi confrerie cu burduhanosii avuti si lacomi de mai sus, ei doar au prins un piscot mai consistent. De asemenea, Dinu Zlei (realizator MIX TV) are si el casa in aceeasi zona.

Oct 27, 2011

Marele complice al infractorului Tartaga

Dupa noua ani de procese, celebrul tepar brasovean Dan Tartaga a fost condamnat din nou la inchisoare, de data asta la cinci ani, cu executare. Spectaculoasa cariera a lui Tartaga nu ar fi fost posibila fara sustinerea sau protejarea sa de catre grangurii politici ai vremurilor. O parte au ajuns la cimitirul politicii, insa unul este mai vioi si mai ambitios ca oricand, pregatindu-se sa ocupe pozitii de prim-rang in viitoarea guvernare USL: Constantin Nita, supranumit "Pateu", deputat PSD, vicepresedinte PSD si capo di tutti capi peste pesedistii din Brasov.

Tartaga a dat loviturile in perioada guvernarii CDR (1996-2000), fiind acoperit de liderii taranisti brasoveni Sorin Lepsa si Adrian Taropa. Insa, legaturile corupte cu PNTCD nu l-au impiedicat pe Tartaga sa le mentina si pe cele de suflet, cu PSD. Fost activist UTC, el se stia din vremuri tovarasesti cu mustaciosul sef al filialei PSD, Constantin Nita.

In urma cu zece ani, Pateu era o prezenta constanta la chiolhanurile pe care Tartaga le organiza in Poiana Brasov. Chiar si la scurt timp dupa ce acesta i-a omorat cu masina pe sotii Rozalia si Vasile Vaidahazan, in august 1999, liderul social-democrat il sarbatorea pe ucigas intr-o vila din Poiana. Nu putea sa lipseasca de la ziua prietenului sau.

Daca Pateu n-avea nicio jena sa se afiseze cu infractori, pe cand se afla in opozitie, inainte de 2000, oare ce s-a intamplat atunci cand a ajuns la putere? Corect, venise vremea afacerilor. "Adevarul" din 3 mai 2002 consemna: Astfel, ASCOT, o asociatie a oamenilor de afaceri brasoveni infiintata de deputatul PSD Constantin Nita, s-a asociat cu Tartaga in firma CSTT SRL, pentru a pune mana pe hotelul "Ciucas" din Poiana Brasov. Lucru ce s-a si intamplat, afacerea fiind "batuta in cuie" apoi de ministrul Dan Matei Agathon, dupa ce Tartaga a incercat sa-si asigure spatele pasand sereleul "cui trebuie". (vezi aici o istorie halucinanta a faptelor de arme ale lui Tartaga, impreuna cu tovarasii)

Prin urmare, in 2001- 2002, Constantin Nita, seful filialei partidului aflat la guvernare, facea afaceri cu un Tartaga trimis deja in judecata pentru multiple infractiuni de inselaciune. Mai mult decat atat, partenerului lui Nita tocmai primise si o condamnare, de trei ani si jumatate de puscarie, pentru omor din culpa. Dar Nita nu avea niciun scrupul, in acele vremuri de omnipotenta a PSD, cu atat mai mult cu cat Tartaga s-a aratat si foarte generos. Este de notorietate ca aparatura, in special calculatoare, necesara pentru editarea organului de presa al PSD din acea vreme, "Obiectiv", a fost donata de afacerist.

Remarcabil pentru perioada in care Nita controla cu puteri aproape depline Brasovul, a fost reactia politiei in cazul Tartaga. Niciun politist n-a indraznit sa-l gaseasca pe ucigas, dupa ce acesta s-a dat ascuns prin Poiana Brasov, pentru ca n-a avut chef sa-si execute pedeapsa. A aparut de bunavoie numai dupa ce tatal sau, Iulian Tartaga, a omorat, la randul lui, un om cu masina. Previzibil, a scapat apoi de dupa gratii in numai cateva luni.

Prin urmare, marele complice al infractorului condamnat zilele acestea este Constantin Nita. Mare prin natura kilogramelor si a pozitiilor detinute in guvernarile PSD, PSD-PDL si in cadrul USL-ului actual, iar complice pentru ca a avut parte constient de beneficii materiale de pe urma infractiunilor lui Dan Tartaga.

Acum, Dan Tartaga iar a disparut. De astazi este dat in urmarire nationala. Ceva ii spune ca daca sta bine pitit un an de zile, dupa alegeri va fi un mediu mult mai prietenos pentru el. Oricum, cineva ar putea sa-l caute prin dulapurile lui Pateu.

Oct 26, 2011

Breaking News: Seful PC Brasov, Ion Dinita, s-a saracit brusc

Detinatorul licentei Antena 1 Brasov, a majoritatii actiunilor Gotic SA si a filialei PC Brasov, Ion Dinita, e de fapt un parlit si cam calic. Aflat intr-un proces civil (dosarul 7220/197/2011, Tribunalul Brasov), Ion Dinita a facut apel la mila judecatorilor pentru a fi scutit de la plata taxei de timbru. El a depus la dosar, la inceputul acestei luni, o cerere de acordare a ajutorului public judiciar, intrucat "cuantumul total al taxei judiciare de timbru pe care sunt obligat sa il achit, este mult peste posibilitatile mele efective". Taxa respectiva este de 7.999 de lei, mai putin de 2.000 de euro.
Specializat in afaceri cu bani publici, Ion Dinita a castigat in peste 10 ani de contracte cu statul zeci de milioane de euro. Acum cauta tertipuri pentru a evita plata catre acelasi stat a mai putin de 2.000 de euro.

Afacerile cu statul ale sefului conservatorilor din Brasov s-au facut numai pe linie politica si au avut mai tot timpul un puternic damf de teapa. Pe vremea lui Nastase, Dinita era membru PSD si construia case pentru ANL la preturi exorbitante. In acelasi timp, in scripte, Gotic figura cu datorii uriase la stat.

Mai apoi, din postura de lider al filialei PC a devenit client favorit al liderului filialei PNL, Aristotel Cancescu. De la constructii de case, Gotic a virat brusc spre deszapezire si asfaltare, fiind de peste cinci ani abonat la banii Consiliului Judetean. Spre exemplu, in urma cu trei ani, Gotic a castigat licitatii puse la cale de Cancescu in valoare de aproximativ 30 de milioane RON. Evident, tepele nu au lipsit.

Ca sa sudeze relatiile in cadrul USL, Cancescu l-a implicat pe Dinita si in "Afacerea Aeroportul". Firma acestuia s-a ocupat de amenajarea terenului de la Ghimbav, iar de curand, s-a mai trezit cu o pleasca. Dinita se afla printre cei care vor primi despagubiri de la Consiliul Judetean. Al dracului cum se mai potrivesc lucrurile, o balastiera a Gotic SA era aterizata fix pe terenul aferent aeroportului. Suma necesara pentru a o zbura de acolo, un fleac de 860.000 de euro!

Si, cu toate acestea, Dinita sta la miloaga judecatorilor. Iata ce mai spune in solicitarea inaintata tribunalului (exprimarea ii apartine): "Totodata cheltuielile lunare pe care trebuie sa le platesc, depasesc posibilitatile mele financiare dupa cum voi demonstra prin inscrisurile pe care le voi depune si in consecinta, suma din venit ce imi ramane dupa achitarea tuturor cheltuielilor este foarte redusa, aflandu-ma astfel in imposibilitatea de a plati taxa de timbru".

Felixe, Cancescule, se aude? Faceti, dom'le, o cheta, mai dati-i o licitatie, salvati un biznismen de valoare si eminent caracter pentru viitoarea guvernare.

Oct 21, 2011

UNPR Brasov este Petrica Hogea SRL

Partidul construit in jurul izmenelor lui Gabriel Oprea (fost "sef al mafiei personale a lui Adrian Nastase") are la Brasov o filiala formata, dupa modelul central, pe langa sosetele unui grangure din mafia locala: Petrica Hogea.

Petrica Hogea, cunoscut ca patron al Duplex '91, a fost condamnat in 2004 la cinci ani de inchisoare pentru ca a tepuit cu 8,7 miliarde de lei Bancorex si Banca Internationala a Religiilor. El nu a stat nici macar o zi dupa gratii, beneficiind de protectia unor importanti lideri politici ai momentului: Vasile Bran, la vremea aceea deputat si presedinte PD Brasov (astazi membru de vaza al PNL), alaturi de Vasile Babiuc, fost ministru al apararii, ambii fiind nasi de cununie ai afaceristului. Dat in urmarire generala, Politia Brasov s-a facut ca-l cauta timp de mai bine de doi ani de zile, pana ce Petrica Hogea a obtinut un certificat medical care spune ca nu poate fi incarcerat. Pe langa mai multe afaceri, Hogea este si posesorul cotidianului "Buna Ziua, Brasov".

Ramas cu o feblete pentru ministrii apararii, Hogea s-a implicat puternic in sustinerea filialei de izmenari a UNPR de la Brasov. Cu riscul de a ramane fara lustru la pantofi, el si-a detasat omul de casa pentru a se ocupa de strategia si constructia UNPR Brasov. Presedintele organizatiei municipale a partidului este Ovidiu Fodor, om bun la toate de peste zece ani prin firmele lui Hogea, printre altele si fost director al "BZB".

De asemenea, un alt tovaras de incredere al lui Petrica, ce si-a dovedit fidelitatea in momentele grele, a devenit vicepresedinte al filialei, basca functii de conducere la nivel central. Este vorba despre Constantin Arisanu, fost sef al Inspectoratului Judetean de Politie Brasov pe vremea cand organele nu reuseau nicicum sa-l gaseasca pe condamnatul Hogea Petrica. Arisanu a iesit din functia de sef direct la pensie, dupa jaful sangeros de la casa de schimb valutar, din 2009, in care a fost impuscat brasoveanul Gheorghe Lala.

Astea sunt aspectele oculte ale implicarii lui Hogea. Cele la vedere si, ca atare, mult mai placute tocmai urmeaza sa se intample. La hotelul lui Petrica, Ramada (iesirea din Brasov, spre Predeal), UNPR Brasov va organiza o manifestare in care locul izmenelor va fi luat de chiloti, in cadrul concursului Miss Corona 2011. Pentru alte dedesubturi, reveniti aici.

Oct 18, 2011

Bellevue Residence - Manevre ciudate la nivel inalt

Un personaj important din Primaria Brasov si PDL Brasov este implicat direct, cu beneficii personale, in constructia care a maltrat iremediabil aspectul Centrului Medieval al Brasovului, Bellevue Residence.

10 octombrie, 2009. Intr-o atmosfera impresionanta, marcata de "sampanie si lumini", primarul George Scripcaru inaugureaza complexul Bellevue Residence. Pe un ton de erou al poporului brasovean, el declara: "Mulţi m-au acuzat pentru acest proiect, m-au înjurat, au spus că sînt mînă în mînă cu Gabriel Stan. Mă enervează, pentru că, evident, nu este aşa. Mulţi au vorbit negativ despre acest proiect, dar am trecut peste lucrurile astea, am crezut în acest proiect şi azi se demonstrează că am avut dreptate. E un proiect extraordinar şi mă bucur că am putut face acest lucru, ca primar al municipiului Braşov". Singurul motiv pentru care Scripcaru putea sa se enerveze este ca il lasa memoria. Gabriel Stan, dezvoltatorul Bellevue Residence si patronul firmei de distributie Gabi's & Pappa Reale, a fost una dintre mainile care au sustinut cu bani grei campania lui George Scripcaru din 2004. Mai mult decat atat, unul dintre oamenii implicati in ridicarea complexului era si este mana dreapta a lui Scripcaru in Primarie si PDL Brasov. Aceasta este o informatie in premiera.
Pentru a ridica oroarea care a desfigurat definitiv orizontul medieval al Centrului Vechi, Gabriel Stan a angajat mai multe firme. Cele mai complexe lucrari, ca atare si cele mai costisitoare, au fost executate tot de o firma brasoveana, SC Design Construct SRL. Tipul de lucrari si, mai ales, legatura dintre Bellevue si Design Construct, reies chiar din CV-ul sefului de santier de atunci, Adrian Victor Manda.
Dupa cum se vede, Design Construct a pus baza si a fost de baza la constructia monstrului rezidential. Oricum cineva trebuia sa o faca, dar cum se intampla in mediul mafiot brasovean, acel cineva nu era oricine. Iata cum SC Design Construct SRL apare in declaratia de avere a unui important personaj din Primaria Brasov si PDL Brasov.
Declaratia de avere ii apartine lui Miklos Gantz, viceprimar si prim-vicepresedinte al PDL Brasov. Desi Gantz spune ca ar incasa bani de la Design Construct ca urmare a inchirierii unui spatiu, exista informatii ca el s-ar afla, de fapt, in spatele firmei. Un tertip care a fost folosit si de un alt afacerist dubios din PDL Brasov, Marius Crivtonencu, pentru a masca legaturile sale cu "Afacerea Patinoarul".

Cateva concluzii

George Scripcaru nu a fost mana in mana cu Gabriel Stan decat atunci cand si-a incasat sponsorizarea pentru campania electorala, mai apoi a folosit o mana intermediara, pe a lui Miklos Gantz. Se pare ca aceasta din urma mana i-a facut atat de mult bine, incat posesorul ei a fost promovat, dupa ce s-a castigat al doilea mandat de primar, ca adjunct in Primarie si la Partid.

Interesul brasovenilor este ca smecherii cu bani sa-si faca viloace si blocuri pe unde vrea muschiul lor de smecheri, fara a tine cont de arhitectura urbana, traditie si bun-simt. Asta se intelege din spusele celui care, in calitate de "primar al Brasovului", deci de aparator al intereselor brasovenilor, s-a declarat "bucuros" de realizare acestui "proiect extraordinar", adica minunatia arhitecturala Bellevue Residence.

Oct 13, 2011

Cinci ani si cinci zile

Atat a trecut de la publicarea primului post pe brasovnews pana la prima tentativa concreta de a ne cumpara tacerea. Un prim post in care au fost enuntate destul de limpede principiile care vor guverna povestile de pe aici. Ne-am straduit sa le respectam in tot acest timp, mai poticnit, mai cu pauze, mai cu furii, mai cu umor, asa, ca oamenii, cand animati de entuziasm, cand doborati de neputinta.

Ne-am transpirat sa impunem cateva teme in atentia publica, pe care le-am considerat sfidatoare la adresa bunului simt si a legilor, periculoase pentru libertatea de exprimare, amenintatoare pentru specificul brasovean sau pur si simplu de porc: prezenta securistului-tortionar Paraschiv intr-o functie publica de prim-rang, acordarea clientelara sau pe criterii politice a fondurilor publice, legaturile subterane dintre politicieni aflati teoretic pe pozitii adverse si conexiunile acestora cu lumea interlopa, impostura si minciunile flagrante ale alesilor locali, maltratarea arhitecturii urbane brasovene, slugarnicia si manipularile mass-media locale.

Nu s-a intamplat nimic. Securistul Paraschiv isi ia in continuare salariu din banii celor pe care i-a haituit, ca sa faca afaceri cu terenuri in fruntea Primariei, spatiile verzi sunt tot mai inghitite de constructii, in capitala verde a Romaniei, presa locala devine tot mai accentuat o masinarie de propaganda politica, iar peste putin timp vom avea de ales intre aceeasi politicieni, ca si acum patru ani, ca si acum opt ani, ca si acum 16 ani. Acelasi analfabet Scripcaru, acelasi corupt Nita, acelasi impostor Cancescu. Cele trei epitete se pot aplica in grup sau schimba intre ele pentru fiecare dintre aceste personaje.

Ba, parca, totusi ceva s-a intamplat. Cel putin pentru brasovnews. Incepem sa deranjam tot mai tare. Pe vremuri, baietii se limitau la amenintari (ce mai faci, nea Paul?), acum au scos artileria grea, care ar fi trebuit sa faca praf orice fel de rezistenta: banii, cascavalul, malaiul.

Dupa cinci ani si cinci zile, aceasta oferta de corupere este cel mai frumos compliment (valoarea mea, valoarea mea..) adus activitatii brasovnews. Mai, n-a fost chiar degeaba. Doare, frate! Desi venita anonim, oferta a fost cat se poate de reala si concreta, lucru confimat de surse implicate accidental in lansarea propunerii. Scopul ofertantilor a fost foarte clar: sub pretextul oferirii unui job de scribalau de partid, s-a dorit eliminarea unor teme de pe brasovnews, in speta despre un anumit lider politic local. Elegant, taticu', suntem oameni civilizati, nu te corupem direct, ci prin invaluire.


Bai, acestia

brasovnews a fost conceput ca un posibil refugiu al Adevarului. Adevarul batjocorit de politicieni, exilat de patronii de presa sau fugarit din constiinta de teroarea ratelor si a zilei de maine.

brasovnews va ramane la fel si va fi mereu deschis pentru toti cei care au ceva de spus, credibil si argumentat, despre oameni si fapte care conteaza pentru Brasov, pentru fiecare dintre noi.

Oct 11, 2011

Uite cum raman eu, fara vila si bemveu

Acest mesaj a sosit de dimineata de pe adresa stiribv@gmail.com. Se pare ca a fost creata special pentru a dialoga cu brasovnews, cat timp numele celui care detine respectivul cont este, foarte original, Brasov News.

avem pentru tine o propunere

tu scrii articole sub pseudonim pe teme pe care ti le dam noi, legate de viata politica, economica, sociala din Brasov.

Nu o sa-ti displaca pentru ca ceea ce vei scrie va fi de cele mai multe ori in acord cu ceea ce gandesti. Iti vom spune ulterior unde vor fi ele publicate, daca vom cadea de acord asupra continutului si pretului.

Noi iti platim un pret pe care il vom discuta daca esti de acord, pentru fiecare articol. Frecventa articolelor va varia in functie de evenimente si probabil de apropierea alegerilor.

Iti poti continua activitatea pe blogul tau http://brasovnews.blogspot.com/ dar vei evita anumite subiecte pe care le-ai abordat pana acum.

Banii iti vor fi virati intr-un cont pe care ni-l vei da tu.

Noi vom fi IN CONTINUARE discreti si nu iti vom dezvalui identitatea.

Ce parerea ai? Daca esti interesat de oferta, te rugam sa ne spui care este pretul/articol pentru a putea demara colaborarea.


Raspunsul este: Multumesc, NU!

PS Accentuarea chestiei cu "evitarea subiectelor" din mesaj apartine brasovnews.
PS2 Ce-i drept, puteam sa fac un alt blog si sa le iau astora banii. Ba, da' prost mai sunt!

Oct 10, 2011

Cancescu asmute serviciile secrete asupra bloggerilor

Presedintele Consiliului Judetean Brasov si al filialei PNL, Aristotel Cancescu, declara ca a solicitat "serviciilor" sa identifice autorul unui blog din Brasov, care publica des dezvaluiri despre activitatea sa. Conform lui Cancescu, "serviciile" respective i-au facut pe plac si i-au dezvaluit identitatea bagabontului.

Declaratiile lui Cancescu cam dau fiori reci. Nici nu mai conteaza daca cele scrise pe blogul ala sunt adevarate sau nu, cu adevarat important este ca "serviciile" au fost solicitate sa se implice in acte de politie politica, iar extrem de ingrijorator este ca s-au si executat.

Sa detaliem putin. Daca stimabilul politician Cancescu s-a simtit calomniat de niste articole fara un autor identificabil, atunci calea legala si normala era sa se adreseze platformei pe care au fost gazduite respectivele ticalosii, adica wordpress. Sa ceara identificarea autorului sau stergerea blogului. Cum wordpress permite inscrierea anonima si pentru a incuraja libertatea de exprimare, foarte probabil ca Aristotel ar fi fost tratat cu un binemeritat sictir. Nu i-ar fi ramas decat sa se judece cu wordpress, ca parte complice la patarea onoarei sale de liberal, aparator de printipuri si idei democratice (precum libertatea cuvantului).

Bun, deci el a ales sa apeleze la "servicii". In ce calitate, nu se stie, ca printre atributiile de presedinte de consiliu judetean nu intra si coordonarea serviciilor secrete. De asemenea, atacurile de pe acel blog nu aduc atingere intereselor nationale, astfel incat sa se solicite implicarea "serviciilor", decat in masura in care insusi Cancescu ar fi vreun simbol national. Poate in calitate de Catavencu.

Deci, nu se stie din ce motiv, agenturile s-au executat si i-au livrat sefului de la judet informatia necesara. Adica numele celui care il ataca politic. Este acesta un act de politie politica? Cam este. Cu atat mai mult cu cat sunt interesante caile sau procedurile sau actiunile prin care s-a obtinut aceasta informatie. Cancescu zice ca ala este omul PDL, al lui Vlad Popa si al lui Puchianu, prin urmare "serviciile" lui Cancescu au oameni plantati pe langa acestia, care furnizeaza informatii. Informatii cu caracter politic, prin urmare au desfasurat actiuni de politie politica. Doar nu o sa creada cineva ca agentii secreti de la Brasov au spart wordpress pentru a afla cine ii il tot vopseste urat pe Aristotel.

Pe de alta parte, este foarte interesant cum se va desfasura procesul, la tribunal. Va veni Cancescu cu adeverinta de la SRI sau SIE ca cutarica este mizerabilul care scarta-scarta despre el la gazeta de pe net?

Povestea ar fi extrem de ridicola, daca Aristotel n-ar fi vicepresedinte la nivel national al PNL si unul dintre liderii USL, alianta care cica va forma viitorul guvern.

Sep 22, 2011

Unde si cand a murit Dorin Lazar Maior?

Dorim sa-i aducem un ultim omagiu cu un buchet de flegme. Vestea a venit de aici.

Sep 20, 2011

O presa bolnava

Corect ar fi ca Alexandru Ganea să restituie cititorilor "Transilvania Expres" banii încasaţi necuvenit (moralmente, cel puţin) in ultimii zece ani sau să fie pus să-i restituie. Credeţi, însă, că se va întâmpla măcar aşa ceva?

Incepem cu o reinterpretare a finalului de la "O politica bolnava" din TEX-ul de astazi. In care Alexandru Ganea tine lectii de moralitate si profesionalism. Nu ma-nnebuni, nea Sandu??

Sa le luam pe rand.

Moralitate. "Transilvania Expres" a fost si este cel mai consecvent ziar local. Intodeauna a tinut cu Puterea, ca se chema CDR sau PSD sau PDL, ca acum. Intotdeauna editorialistul batos Sandu Ganea a gasit cuvinte calde si parfumate pentru reprezentantii de seama ai Puterii pe plan local: Adrian Taropa (PNTCD), Constantin Nita (PSD) sau baietul minune al plaiurilor moldave, Gheorghe Scripcaru (PDL).
Cat sunt la Putere, Sandu Ganea le intuieste aspiratiile cu un fler jurnalistic inca neegalat pe plan local. Sa ne amintim rascolitorul editorial "Brasovul are nevoie de un ministru", imediat dupa castigarea alegerilor din 2000 de PSD. Exact cand Constantin Nita se visa ministru al Turismului. Atunci, fostul chelner Nita era potrivit in guvern. Acum, sociologul Lazaroiu nu avea ce cauta la Munca, pentru ca actualul partid la Putere l-a renegat, iar Ganea nu poate sa-si incalce principiile.

Profesionalism. Sandu Ganea vorbeste despre profesionalismul lui Lazaroiu in conditiile in care ziarul pe care il conduce editorial este de peste zece ani campionul dezinformarii, manipularii si slugarniciei din presa locala. Toate valorile profesiei de jurnalist au fost facute, cu incapatanare, ferfenita de Ganea.

Impartialitatea a fost inlocuita cu slugarnicia fata de smecherii zilei. Vedeti aici, chiar de curand, o prima pagina demna de "Scanteia" comunista.
Rolul de informare functioneaza doar in masura in care nu-i deranjeaza pe aceeasi smecheri. Scandalul patinoarului din Brasov, care a costat de trei ori mai mult decat face, nu s-a regasit deloc in TEX. Doar astea :)

Respectul fata de cititori, fata de cei care platesc, pana la urma, salariul lui Ganea, s-a tradus prin manipularea acestora intr-un mod barbar. Detaliile sunt aici.

Pentru toate acestea, Ganea n-ar trebui sa dea bani inapoi numai cititorilor sai. De astazi, el este dator si Alinei Mungiu-Pippidi, ca il ajuta sa ramana fara idei. Zice Pippidi pentru ziare.com, ca Lazaroiu isi tine "bloggerii pe banii statului", hop si Ganea cu aceeasi replica de "întreţinut bloggeri pe banii statului". Marile spirite gandesc la fel, desigur.

Este adevarat ca politica este bolnava, dar nu e cazul ca tocmai un bolnav de ciuma sa vina sa-i umble prin maruntaie.

Sep 19, 2011

Se rupe USL si la Brasov

Dupa scandalurile din Iasi, Buzau sau Bacau, caruta hodorogita a USL tinde sa crape si la Brasov. Consilierul judetean PNL, Sebastian Grapa, anunta ca va candida, sanchi, independent la Primaria Brasov. Asta in conditiile in care PNL ar trebui sa-l sustina pe anonimul Catalin Leonte de la PSD pentru primaria Brasovului, conform protocolului USL.

Daca cineva crede ca pe Grapa l-a apucat revolutia si candideaza de capul lui, se insala rau. Ca si cum ar crede ca Aristotel e saten si inca adolescent. Ca si cum ar crede ca Grapa si-a facut milionul de euro pe munca lui, iar nu din biznisurile cu Consiliul Judetean al sefului sau.

Motivele pentru care Cancescu i-a dat viteza lui Grapa spre Primarie pot fi mai multe. De la santajat pesedistii ca sa scoata pozitii de consilieri mai bune pentru apropiatii sai, pana la a-si lua asigurari ca va avea candidat pe mun'cipiu, in caz ca USL crapa definitiv. Oricum, cat timp brasoveanul ramane incantat de filosofia lui "toti fura, asta macar a mai si facut ceva pentru oras", nu-l clinteste nimeni pe Scripcaru din Primarie. Cu atat mai putin dubiosi ca Grapa.

De acum, cu candidatura lui Grapa, intentiile de vot pentru candidatul oficial al USL, Leonte, vor  creste inexorabil spre minus infinit. Deocamdata PSD tace malc. La cat de moale e Pateu de cand sta prin opozitie, Cancescu poate sa faca economie la vopseluri, nu se va trezi ca partenerul ii va scoate peri albi. Cum ar fi sa-i trimita un candidat "independent" la  presedintia Consiliul Judetean.

Sep 18, 2011

Acesta este raspunsul, prieteni

"Pentru ca răul să triumfe în vremuri de criză, e suficient ca oamenii buni să stea deoparte şi să nu facă nimic. Sunt cuvintele unui politician şi cărturar care, la marginea Europei apusene, şi-a slujit ţara cu devotament şi ardoare. Vremurile de criză despre care vorbea Edmund Burke sunt şi vremurile noastre.

În 1989, România a doborât tirania comunistă şi a primit darul libertăţii prin sacrificiu.

Să ne amintim: nu nomenclaturiştii, nu şmecherii sau cocălarii au dărâmat dictatura – ci oamenii liberi, vrednici, demni şi buni. La Timişoara, Bucureşti, Arad, Sibiu, Braşov sau Cluj — câteva inimi curajoase au făcut diferenţa pentru alte 23 milioane de suflete.

România are nevoie şi astăzi de idealiştii pragmatici care refuză transformarea ţării într-un paradis al mediocrităţii.

Sunt milioane de cetăţeni care au ieşit din sărăcie şi deznădejde prin muncă şi solidaritate.

Sunt milioane de români care vor să dea ţării un alt viitor: nici colonie economică, nici insulă ocolită de marele capital.

Sunt milioane de cetăţeni care ştiu că România nu e o cauză pierdută. Ei desfid impostura televiziunilor şi cinismul politicienilor care seamănă doar zgomot, intrigi, ură sau descurajare.

Românii de bună credinţă aparţin unei naţiuni care şi-a luat destinul în propriile mâini.

Românii de bună credinţă sunt demni de istoria naţiunii lor. Ei nu cerşesc privilegii, ci îşi câştigă singuri pâinea.

Românii de bună credinţă ştiu că suntem o ţară protejată de cea mai puternică alianţă militară şi că aparţinem unui foarte râvnit spaţiu de cultură şi civilizaţie euro-atlantică. Şansa e de partea noastră.

Zestrea României de mâine se poate îmbogăţi cu optimism, viziune, competenţă instituţională şi, mai ales, caractere.

Lumea se schimbă şi românii au nevoie de o Nouă Republică.

Vom recunoaşte primatul cetăţenilor şi al comunităţilor. Nu vom permite acumularea datoriilor pe umerii viitoarelor generaţii.

Un Stat modern care sprijină participarea cetăţenilor la procesele democratice.

Un Stat care nu dispreţuieşte cetăţenii din diaspora.

Un Stat în care votul la referendum devine lege, nu tocmeală.

Un Stat care răsplăteşte meritul şi munca, nu lenea şi hoţia.

Un Stat care nu ia banii contribuabililor pentru clientela proprie, pentru redistribuții dubioase sau pentru creșterea numărului de agenții guvernamentale.

O Nouă Republică pentru cetăţeni liberi.

Libertatea politică – adică puterea de-a spune adevărul oricărei puteri oligarhice.

Libertatea civică de-a întreprinde orice acţiune în interesul comunităţii.

Libertatea economică a întreprinderilor neîngrădite, fără excesele controlului birocratic din partea statului.

Libertatea religioasă, de-a proclama crezul nobil al înaintaşilor.

O Nouă Republică se sprijină pe o Constituţie a libertăţii. Aceasta cere alt leadership: oameni care n-au colaborat cu vechile structuri de partid comunist ori neo-comunist; oameni care nu şi-au negociat demnitatea servind bătrâna Securitate; oameni care au ieşit din sărăcie prin propriile puteri. Noul şi vechiul, aşadar, aduse laolaltă: înţelepciunea tradiţiei (care ne învaţă preţul libertăţii) dialogînd cu inteligenţa modernităţii (care ne-a scos din sărăcie).

Ca oameni, murim singuri şi ne salvăm împreună. Ca naţiune, dăinuim doar oferind un răspuns robust provocărilor istoriei. Europa trece printr-o criză instituţională fără precedent. România merită lideri capabili să depăşească nivelul parohial al unor discuţii despre supravieţuire.România de mâine are nevoie de oameni cu idei.

Să ne mişcăm, să-i căutăm şi să-i sprijinim.

Stând deoparte nu vom face nimic. Un nou partid nu e un capriciu, nici o iluzie: e o necesitate."

Crez politic: o Nouă Republică, Mihail Neamtu/Madame Blogary

Sep 2, 2011

Candidatul USL pentru pentru sefia CJ Brasov, inlocuit peste noapte

Azi-noapte, 1 septembrie, liderii USL au prezentat triumfatori la Antena 3 viitorii candidati ai aliantei pentru primarii si consilii judetene: oameni tineri, energici, gata sa afirme o noua abordare in politica, mai onesta, mai transparenta, mai lipsita de populism si demagogie. Politicieni care sa vina cu un alt suflu, cu mai putin traseism, fara jocuri murdare de culise si fara experienta in directionarea abuziva a fondurilor publice. Intr-un cuvant, oameni tineri, altceva fata de ce are acum clasa politica.

Candidatul USL pentru sefia Consiliul Judetean Brasov a fost o surpriza frumoasa: un om tanar, saten, crescut in spiritul valorilor liberale, pe care le-a sustinut inca din tumultuosii ani '90. Un tanar hotarat sa implineasca o promisiune cu care mult timp brasovenii au fost dusi de nas, inselati si aburiti: realizarea aeroportului. Nu am retinut numele candidatului, dar avem fotografia mai jos.
A doua zi, astazi, stupoare! Respectivul candidat, speranta brasovenilor pentru o politica locala mai curata, a fost dat deoparte. Peste noapte! Din presa de astazi vedem ca tanarul liberal a fost inlocuit cu acelasi batranel fesenist care de peste zece ani sta in fruntea Consiliului Judetean.
Ce oroare, cata dezamagire. Mai mult ca sigur ca USL a fost penetrat si preluat de mafiotii din PDL.

Aug 16, 2011

Pateu isi da singur la ficati

Intr-un interviu pentru RFI, vicepresedintele PSD Costica "Pateu" Nita mai da, inca o data, dovada gradului de inteligenta care salasluieste in gratiosul sau fizic. Pateu il acuza pe fostul lui sef de la guvern, Emil Boc, ca nu trateaza China cu respect, din moment ce s-ar fi dus in vizita acolo cu "firme de apartament": "calitatea firmelor care au participat la această vizită este nu îndoielnică, dar din punctul meu de vedere sunt firme mici. China nu este un investitor de mâna a doua sau a treia, să mergi acolo cu firme de apartament".

OK, sa vedem atunci cu ce fel de firme s-a insotit Pateu in urma cu doi ani si jumatate, cand a condus el o delegatie economica in China. Din lista membrilor, care poate fi vazuta aici, se poate usor constata ca delegatia a fost formata pe criterii de cumetrie si prietenie: Maria Grapini de la PC, Gheorghe Dutu de la PSD Brasov si, cu voia dumneavoastra, ultimul de lista, Mihai Ghirda, fost sofer de Pateu si actual presedinte de filiala municipala a PSD. Dar, poate ca firmele pe care le-au reprezentat erau niste mari concerne. Cum ar fi Manurom Group a lui Mihai Ghirda. Atat de mare patron este pesedistul incat nu are nici dupa ce bea apa: nu are niciun venit, nicio proprietate, niciun bun, niciun cont, nimic-nimic. Conform declaratiei sale de avere. Nici macar un apartament in care sa-si tina firma.

Aug 11, 2011

Pont pentru "Adevarul"

Secretara (si mai mult decat atat) lui Dorin Lazar Maior, Florina Aprofirei, care facea revolutie la 10 ani, are un frate foarte cunoscut in Brasov. Pe vremea in care Aprofirei se antrena cu suzete si papusi ca sa-l dea jos pe odiosul dictator, fratele reusea sa pacaleasca niste cetateni straini si sa le vanda pe bani buni celebrul pian alb din Restaurantul Aro Palace. Fapta sa de arme i-a adus o binemeritata si definitorie porecla, care a depasit cu mult granitele lumii interlope, transformandu-i numele in renume: Fane Teapa.

Da, Florina Aprofirei, care tepuieste lunar statul roman de 2.000 de lei, avand meritul de luptatoare pentru ca Maior sa se simta deosebit in intimitate, este sora celebrului escroc si interlop brasovean Fane Teapa. Fane a gustat mai mult aerul puscariilor, decat cel al libertatii aduse de sor'sa, celula fiind si acum universul sau inconjurator. Evident, este dupa gratii tot pentru escrocherii. Cat a reusit sa stea pe afara, Fane Teapa si-a adus aminte ca facut si el revolutie, i-a alimentat cu munitie pe copiii de 10 ani, astfel incat patria recunoscatoare ii plateste si lui indemnizatie de revolutionar cu merite deosebite.

Aug 8, 2011

Scripcaru, subiect de studiu la Stiinte Politice

O modesta contributie, despre un mare om, adusa istoriei Brasovului de un tanar student. In urma cu cativa ani, el si-a ales urmatoarea tema de referat: "Scripcaru' Primaru' - Realizari si Esecuri":

"S-a nascut in data 3 septembrie 1966,in Buruieneşti, comuna Doljeşti, judeţul Neamţ. Pana la Revolutie acesta se ocupa de „afacerile familiei” adica avea grija de vaci ducandu-le la pascut."

"In fata mai multor persoane, inclusiv a lui Aristotel Cancescu, George Scripcaru, candidat la postul de primar al Brasovului, a fost prezentat de Paul Gontea, mare sef in PD: -Am sa fac din baiatul acesta primarul Brasovului si o sa faca numai ce o sa-i zic eu!

"Cea mai mare parte a lipsurilor din discursul sau sunt reprezentate de acordurile gramaticale false, pleonasme, reflexivizare gresita a verbelor, reactie ingenua in fata atacurilor la persoana, anacolut (adica întreruperea construcţiei gramaticale începute si continuarea frazei cu altă construcţie) si nu in ultimul rand de redundandata neplacuta (aglomerarea intr-o singura fraza a unor cuvinte ce contin aceeasi radacina: participare, parcipanti, au participat)."

Referatul poate fi gasit aici. Nu se stie daca tanarul autor al analizei a reusit sa treaca examenul. Foarte probabil ca l-ar fi picat, daca studia la Universitatea Transilvania. Profesorii care i-au acordat lui Scripcaru un "premiu de excelenta" sigur ar fi apreciat ca acest student cu ochii prea deschisi nu a inteles nimic din abordarea epistemologica in perspectiva paradigmei maxweberiene.

Aug 2, 2011

In vreme de razboi

O colectie mai putin cunoscuta de fotografii din Romania in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Arcul de Triumf - 8 noiembrie 1941

Hotel Lido - 1941

Inscriptie bilingva - Liebling, Timis. Mai 1944

Toata colectia poate fi vazuta pe pagina de Facebook a lui Lucian Dobrovicescu.

Jul 28, 2011

Jul 23, 2011

Ce invata tinerii de la PSD Brasov

Liderul tinerilor pesedisti din Brasov, Marius Dunca, se arata un aparator al tinerilor din 2011, in general. "În faţa unor astfel de exemple, adolescenţii anului 2011 nu găsesc nici o motivaţie în a studia, de a se perfecţiona şi ajunga la concluzia că singurul lucru care mai contează, atunci când vrei să obţii o fucţie, este relaţia de rudenie" zice Dunca despre faptul ca fiica unui smecher din PDL a fost numita intr-o functie guvernamentala.

Dunca are dreptate. Insa, adolescentii anului 2011 din Brasov, si mai ales colegii lui Dunca din TSD Brasov, au un exemplu mult mai elocvent si mai apropiat de ei, chiar in sediul PSD: vicepresedintele Tudor Dutu. De la care pot invata ca daca nu esti fiul fostului deputat PSD Gheorghe Dutu nu prea pupi functii de conducere asa de tanar si nici nu faci afaceri dubioase cu statul din care sa scapi basma curata.