Apr 19, 2011

Maternitatea Brasov, contaminata de fanatism religios

O actiune cel putin ciudata, pusa la cale de medicii Maternitatii Brasov. Conform purtatorului de cuvant al maternitatii, doctorul Ionel Moldovan, in Saptamana Mare nu se vor efectua chiuretaje. Iata ce a declarat pentru Monitorul Expres:

Ca în fiecare an, în această săptămînă nu vom face chiuretaje la cerere. Vom avea o săptămînă liniştită, nu vom face nici intervenţii chirurgicale decît ce vor fi urgenţe

Desi nu se prevede explicit in Constitutie, Romania este stat laic. Maternitatea Brasov este institutie publica si se supune regulilor statului laic, iar nu normelor Bisericii Ortodoxe sau oricarui alt cult. Prin urmare, medicii sunt platiti de stat, adica din taxele si impozitele achitate si de necredincioasele/pacatoasele/satanistele care ar putea alege sa faca avort (operatie care este inca legala) in aceasta saptamana. Refuzul lor de a-si indeplini atributiile profesionale reprezinta un abuz, care ar trebui sanctionat. Conform Constitutiei statului laic Romania, cetățenii sunt egali în fața legii și în fața autorităților publice, indiferent de convingerile religioase sau părerile despre lume și viață pe care le au.

Nimeni nu le interzice acestor medici sa aiba constiinta religioasa. Daca regulile institutiilor pentru care lucreaza le agreseaza credinta, nu-i impiedica nimeni sa-si exercite profesia prin spitalele Bisericii Ortodoxe (oare exista?). Oricum, de saptamana viitoare, avorturile redevin pe placul lui Dumnezeu?

Ingrijorator este ca aceasta atitudine a Maternitatii Brasov a devenit apreciata. In ritmul asta va trebui sa avem certificat de la dom' parinte la intrarea in spital. Iar cum medicii sunt foarte respectati, vanzatoarele vor lua si ele atitudine, sa nu-si mai cumpere dezmatatele astea tinere fuste scurte si chiloti tanga.

2 comments:

  1. Anonymous2:08 PM

    in conditiile in care presa doar a constatat si nu prea a comentat, viitorul miroase a tamaie :)))

    ReplyDelete
  2. Anonymous1:24 AM

    Medicul are dreptul de a refuza o intrerupere de sarcina la cerere fara a fi obligat sa dea vreo explicatie. Daca o da se supune "judecatii" plebei oarbe si imbecile care nici acum nu s-a trezit si nu a vazut ca aprope ca nu mai sunt medici si nici spitale (si nu numai saalriile sunt de vina). Continuati orbeste si o sa culegeti ceea ce ati semanat

    ReplyDelete