Aeroportul Brasov este o afacere falimentara. O gaura care va inghiti zeci de milioane de euro din banii comunitatii si de care se va alege praful, intrucat nu are nicio justificare economica. Singurii beneficiari sunt politicienii.
Aeroport nou la numai o ora de Otopeni?
Prima observatie de bun-simt tine de oportunitate. Dupa ce va fi gata autostrada, care va fi rostul unui nou aeroport, situat la o ora si jumatate de Otopeni? Iar asta in cel mai rau caz, pentru ca distanta va putea fi parcursa lejer intr-o ora. Un astfel de aeroport se justifica pentru a decongestiona traficul de pe cel mare, cum ar fi Beauvais pentru "Charles de Gaulle" de la Paris sau Luton pentru londonezul "Heathrow". Dar pentru asa ceva avem deja Baneasa.
Cati vor folosi Aeroportul Brasov ca sa fie rentabil?
Desigur, pentru brasoveni ar fi avantajos un aeroport foarte aproape, dar este imposibil de crezut ca atat ei cat si, sa zicem cei din Harghita sau Covasna, ca altii n-ar mai fi interesati, vor calatori intr-un numar atat de mare incat sa determine companiile aeriene sa planifice zboruri de la Brasov. Hai, sa fim optimisti, doua-trei zboruri pe luna catre Italia sau Spania, dar acestea nu acopera nici pe departe cheltuielile cu intretinerea aeroportului.
Pe de alta parte, se spune ca aeroportul va aduce turisti. Deocamdata, 90% dintre turistii care vin la Brasov si prin judet sunt romani, acestia cu siguranta nu vor folosi avionul. Este posibil ca Brasovul sa exercite o asemenea atractie pentru turistii straini incat sa apara curse aeriene regulate catre noi, singura situatie in care aeroportul s-ar dovedi profitabil? Aici avem un studiu de caz extrem de interesant, situatiile sunt mai mult decat similare.
Cazul aeroportului fantoma de la Huesca (Spania)
Huesca este situat la poalele muntilor Pirinei, fiind capitala provinciei Huesca, in nordul Spaniei. Aeroportul Huesca a fost construit in 2007, la initiativa unui politician local. El a spus ca aeroportul este necesar pentru a trage turisti la schi in muntii Pirinei. Aeroportul a costat 40 de milioane de euro. Intre 2007 si 2011, deci in patru ani, numarul total al pasagerilor care au trecut prin aeroport a fost de 20.000. In luna iulie 2011 au fost 15 pasageri, in august zero pasageri, iar in septembrie doar patru. Acum aeroportul este o fantoma.
Conform unui calcul simplu, autoritatile din Huesca au cheltuit cate 2.000 de euro din banii comunitatii pentru fiecare pasager care a aterizat pe aeroportul lor.
"A fost realizat fara un plan solid de afaceri. Astazi nu as mai investi in asa ceva", spune acum cel care se ocupa de lucrarile publice din Huesca. Vezi mai jos un material realizat de Agentia France Presse pe acest subiect.
O situatie identica s-a inregistrat si in cazul Aeroportului Castellon, tot din Spania. A costat 150 de milioane de euro si a fost realizat tot la initiativa politicienilor, care au promis ca va crea locuri de munca si va atrage turisti pentru plajele din regiune, renumite pentru frumusetea lor. A creat doar o imensa gaura bugetului local, niciun singur avion n-a decolat sau aterizat de pe Castellon.
Plan de afaceri pentru Aeroportul Brasov?
Consiliul Judetean ar trebui sa aiba un plan de afaceri beton, nu solid, ca sa reusim noi unde au dat chix spaniolii cu tot cu muntii si plajele lor. Cat este de beton rezulta atat din refuzul Guvernului, cat si al bancilor de a investi in aeroport. Lucru recunoscut chiar de
Aristotel Cancescu, care a facut public faptul ca "Erste Bank nu este interesata sa finanteze", dupa ce a vazut studiul de fezabilitate. Astfel incat banii vor veni numai din pixul lui
Cancescu, de la bugetul administratie judetene, fara niciun argument economic.
Asta vor brasovenii
Singurul argument care ar putea justifica realizarea aeroportului este ca "asa vor brasovenii". Este foarte adevarat, insa brasovenii nu stiu ca aeroportul va fi o gaura neagra care va inghiti cel putin 40 de milioane de euro pentru constructie, iar apoi inca cateva sute de mii lunar pentru intretinere.
Spaniolii au cheltuit acesti bani intr-o perioada de boom economic, ii aveau in exces, noi ii spulberam in plina criza, in care fiecare leu ar trebui atent directionat. Cu banii pentru acest aeroport inutil, din care vor zbura numai pasarile, se putea finaliza, de exemplu, renovarea spitalelor din Brasov si achizitiona aparatura de ultima generatie. Sau repara scolile din judet, care se darama peste copiii inghetati.
Adevaratii beneficiari
Un lucru este cert, brasovenii nu vor avea nimic de castigat de pe urma acestei afaceri, poate doar mandria de a avea aeroport. O mandrie care va ustura bine la buzunar.
Beneficiari sunt, ca de obicei, dragii nostri politicieni. Astazi,
Aristotel Cancescu si
Constantin Nita, au aparut triumfatori intr-o
conferinta de presa pentru a anunta electoratul ca USL ii face in sfarsit aeroport. Peste zece milioane de euro din conturile Consiliului Judetean vor zbura catre firmele lui
Marcel Butuza, castigatorul licitatiei pentru realizarea pistei, fost pana mai ieri principal client si sponsor al primarului
George Scripcaru. Deja, aproape un milion
a decolat catre firmele lui
Ion Dinita, candidat USL. Alte sute de mii vor ateriza in conturile lui
Liviu Lupu, vicepresedinte PSD, care va asigura prin
firma sa de paza securitatea aeroportului. Si
firma de curatenie a vicepresedintelui PNL
Iulian Mara nu trebuie sa ruleze si ea niste bani? Si mai sunt o multime de alte servicii prin aeroport care au nevoie de specialistii din PNL si PSD. Avioane vor fi mai putine, spre deloc.