May 22, 2013

Constantin Nita, nataraul Guvernului

Ministrul Energiei, Constantin Nita, a devenit in scurt timp campionul gafelor si al ineptiilor din Cabinetul Ponta. Daca in cele cateva luni in care a fost ministru al IMM-urilor in perioada Boc s-a remarcat rapid in plina sedinta de guvern ca habar nu are cat masoara un hectar, de cadeau aia de pe scaune de ras, de data aceasta si-a batut propriul record.

Prima lovitura a dat-o Pateu la inceputul lui aprilie, una naucitoare, cand a provocat cea mai mare manifestare de protest fata de guvernul USL de pana acum. A reusit sa scoata in strada peste 5.000 de oameni la Medias cu intentia sa gratuita de a muta Transgaz si Romgaz la Bucuresti. "Opriţi-l pe domnul Niţă", exprima sugestiv situatia un deputat al Forumului Germanilor. (Sursa)

Nimeni nu-l opreste, asa ca pe 17 aprilie Pateu mai comite una. A vrut sa-si umfle muschii in fata Petrom si si-a tras una in plina figura. "Am in vedere altceva. Daca tot stric tot sistemul energetic, apoi merg pana la capat", a spus Nita spre stupoarea asistentei. (Sursa)

A doua zi, alta traznaie, de pana si postul de propaganda al USL isi face cruci: "Ministrul Energiei strică tot. Constantin Niţă lasă Ministerul Economiei fără departament pentru privatizări", anunta Antena 3. (Sursa)

Nita nu se lasa si in luna mai isi baga in sperieti partenerii de guvernare. Face "idiotenii", il caracterizeaza vicepremierul Chitoiu. "Investiţiile în domeniul energiei au crescut, dar au fost stopate acum o lună de zile din cauza unei declarații idioate a ministrului Niță, privind investițiile în domeniul energiei electrice pentru că au blocat toate investițiile în acest domeniu. Băncile au stopat orice finanțare și toate proiectele în derulare, ori acest lucru este dezastruos pentru domeniul energetic”, a spus Chitoiu in urma cu cateva zile. (Sursa)

Abia trec cateva zile, si Pateu revine in forta cu una si mai lata. Demonstreaza cu gura mare si plin de sine ca habar nu are ce se intampla cu un proiect de interes national de care este direct responsabil. "De unde sa stiu eu cati bani a cheltuit Romania pentru proiectul Nabucco?", a pufnit arogant Nita. Asistenta a trecut de la stupefactie si batut de cruci la sincera compasiune. (Sursa)

Abia au trecut cinci luni si Constantin Nita pare de neoprit.

Degeaba l-a pus Ponta sa-si dea jos mustata cand l-a numit ministru, Pateu nu numai ca a continuat sa arate ca un natarau dar se si manifesta ca atare.

May 18, 2013

Cu ce se mai ocupa somitatile Brasovului: Vor sa-i scape pe turnatorii la Securitate

Deputatul PSD Ioan Adam a initiat niste modificari la legea privind deconspirarea turnatorilor la Securitate prin care practic o ingroapa.

Concret, Adam se foloseste de niste artificii juridice pentru a-i scapa de griji pe turnatori. Din vechea lege, care spune ca sunt declarati colaboratori ai Securitatii cei care prin informatiile oferite au "vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, el vrea sa schimbe "vizat" cu "lezat". O modificare aparent insignifianta, dar care ucide efectiv legea.

"În noua formulare, e obligatoriu ca CNSAS să dovedească faptul că informaţiile au lezat efectiv drepturi şi libertăţi. Or pentru asta e nevoie ca investgaţiile să se extindă şi asupra celor care au fost victimele turnătorilor – care de multe ori fie au decedat, fie nu se mai află în ţară. Iar dacă sunt identificate acte de represiune asupra victimei, trebuie, de asemenea, dovedit că exact acele informaţii oferite de turnător, şi nu altele, au avut drept rezultat represiunile statului comunist. În noile condiţii, sarcina CNSAS devine, practic, imposibilă", explica Adevarul.

Cum isi explica Adam initiativa? 

"Era o cretinătate exprimarea din legea anterioară, aceea cu «vizează». Trebuie să avem o ţinută juridică. Nu putem să facem legi pentru chestiuni care vizează, ci pentru fapte care lezează. «A viza» nu este un termen academic, juridic, iar expresia «de natură să lezeze» este imprecisă. În drept, nu putem folosi decât termeni imperativi“, spune Adam pentru Adevarul.

Initiativa lui Adam este sustinuta de alti 12 parlamentari pesedisti, printre care si celelalte somitati de la Brasov, Emil Nita si Ion Ochi.

"Cei 14 aliaţi ai turnătorilor sunt: Ioan Adam, Ana Birchall, Florin Corneliu Buicu, Ion Călin, Marian Viorel Dragomir, Maria Sonia Drăghici, Ghiorghe Vasile Gliga, Mihai Sorin Grindeanu, Emil Niţă, Ion Ochi, Ninel Peia, Octavian Petric, Gabriel Petru Vlase (PSD) şi Tudor Ciuhodaru (PPDD)", ii toarna Adevarul.

Mira pe cineva? 

La ceremoniile de comemorare a evenimentelor din 15 Noiembrie 1987 pesedistii se baga tot timpul in fata cu mutre pioase si incarcate de respect. Cat de sinceri sunt se vede prin activitatea lor de acum din Parlament, cand incearca sa-i scape de responsabilitate pe cei care i-au turnat pe muncitorii revoltati. Si pe toti cei din cauza carora eram nevoiti sa vorbim in soapta in propriile case.

Cat despre abjectul de Adam, chiar nu-i nicio surpriza. La inceputul anilor '90, in calitate de presedinte al Judecatoriei Brasov, el a autorizat infiintarea si functionarea escrocheriei Caritas, prin care securistii si-au strans capital de la prostime pentru viitoarele afaceri. Legaturile lui Adam cu Securitatea chiar nu mai sunt un secret pentru nimeni.

Inca o data, sa nu ne uitam somitatile.

May 7, 2013

Pateu e pe faras, Ponta il da afara din Guvern

Dupa ce a lansat zvonul ca va avea propriul minister al Energiei, Constantin Nita se trezeste acum cu un energic sut in fund. Realitatea TV anunta ca Guvernul va fi remaniat, printre cei care vor pleca fiind si Pateu. 

"Conform Realitatea TV, ar urma să fie remaniaţi ministrul Sănătăţii, liberalul Eugen Nicolăescu, ministrul Industriei şi Comerţului Varujan Vosganian şi ministrul delegat pentru Energie, social-democratul Constantin Niţă" (sursa)

 

Constantin Nita si-a ras mustata dupa ce a facut pariu cu Ponta ca nu va ajunge ministru. E cazul ca tuleiele blegite sa apara la loc, poate va mai avea ocazia sa si le dea jos, intr-o alta viata, cand nu va mai fi atat de lacom.

Iata ca pupincuristul cosmic Octavian Andronic a avut dreptate. Intr-adevar, Pateu mai este "deocamdata" ministru delegat.

May 3, 2013

Mantuitorul Pateu al piscotarilor

In Vinerea Mare, jurnalistul Octavian Andronic izbandeste ce n-ar fi reusit toate legiunile romane la un loc acum 1980 de ani: sa-l ridice pe cruce pe hipopotamul Constantin Nita cu tot cu ceasul lui de aur.



Editorialul de azi din BZB, Rastignirea lui Nita, este o bijuterie a pupincurismului cu stropi. Avem de toate,  de la elogierea gusei patriotice a marelui "ministru delegat, deocamdata", pana la smulgerea de lacrimi de compasiune pentru patimile indurate de Pateu din partea presei. Evident, nu e vorba de cea locala.

Sa-l compari pe Nita Pateu cu Iisus Christos chiar in Vinerea Mare este cam mult chiar si din partea unui campion galactic al linguselilor cu zeama pcum Octavian Andronic. Semn ca foamea e mare, iar broscoiul de Andronic sta cam de multisor pe uscat.

Am putea sa-l ajutam. Mai jos este poza lui, daca il vedeti pe strada transpirand abundent spre sediul PSD Brasov, l-ati putea milui cu vreo 10 lei. Pe langa faptul ca va veti alege cu o igiena dorsala de exceptie, va veti simti chiar ca un ministru "delegat, deocamdata".

Apr 27, 2013

Marea coterie transpartinica de la Brasov

Daca se intreba cineva unde a disparut Opozitia din Brasov, raspunsul este in imaginea de mai jos. Opozitia se lupta din greu cu Puterea la chiolhanuri si spritane.

Stanga: Liviu Lupu, vicepresedinte PSD Brasov, consilier local.
Dreapta: Szakal Andras, vicepresedinte PDL Brasov, consilier judetean.

Apr 24, 2013

Cum si-a petrecut presa locala incompatibilitatea lui Cancescu

15.45 - ANI anunta pe site ca Iohannis, Nicusor de la Constanta si Aristotel de la Brasov sunt incompatibili. Printre cei cu probleme la integritate se mai afla Vanghelie si Stolojan. Televiziunile de stiri preiau imediat subiectul.

16.05 - Agerpres: Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, declarat incompatibil de inspectorii de integritate

16.06 - Mediafax: ANI: Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, în incompatibilitate

16.23 - Transilvania Expres considera ca dintre cei cinci cu integritate dubioasa, brasovenii sunt cel mai interesati de Marian Vanghelie.

 

16.47 - Transilvania Expres revine cu informatii incendiare pentru brasoveni: Iohannis si Stolojan au si ei probleme cu ANI. Undeva in articol, ratacit, apare si numele unui oarecare cetatean Aristotel Cancescu.

 

Prezent - Informatia ca Aristotel Cancescu a fost gasit incompatibil este considerata total lipsita de importanta de catre urmatorii: Monitorul Expres, BZB, Brasovul Tau si newsbv.ro.

Maine - TEX, MEX, BZB, Brasovul Tau, etc: Aeroportul este in pericol! Aristotel Cancescu este atacat de ANI tocmai inainte sa demareze lucrarile la aeroport! Cine se afla in spatele acestor manevre murdare? Cine nu vrea ca brasovenii sa aiba aeroport?

Poimaine - Banner pe Consiliul Judetean si pe Spitalul Judetean: Brasoveni, aparati Aeroportul Brasov!

Update: A doua zi dupa ce Aristotel Cancescu a devenit incompatibil, presa locala continua cu indarjire sa ignore subiectul. Editiile print si online nu sufla o vorba.

Apr 17, 2013

Aeroportul Brasov este mort: Cancescu se spala pe maini

O scrisoare ciudata a aparut pe newsbv.ro, din care aflam cu reala surpriza ca primul luptator pentru edificarea multilateral dezvoltata a Aeroportului Brasov nu mai este Aristotel Cancescu, ci vicepresedintele Consiliului Judetean, Mihai Pascu. Asta nu inseamna decat ca aeroportul a intrat intr-un mare picaj, iar Aristotel a gasit rapid o solutie smechereasca de a pasa altcuiva responsabilitatea pentru esecul total si definitiv al proiectului.



Sa ne uitam putin peste cearceaful pe care sarmanul Mihai Pascu a fost pus sa il semneze. Textul este fabulos.

Intai de toate, Pascu evidentiaza ca de ceva vreme el raspunde total si integral de aeroport, nu cine credeati voi.

"Am vorbit cu foarte mulți brașoveni în ultimele luni și am sesizat că există o reticență și o neîncredere crescândă în rândul brașovenilor față de acest proiect, mulți dintre interlocutorii mei spunându-mi ferm că ei nu mai cred în acest vis. Din acest motiv am considerat de cuviință să prezint în detaliu stadiul în care ne aflăm cu acest proiect și pașii pe care i-am făcut de când mă ocup personal de acest proiect".

Bun, acum ne-am lamurit, anonimul Pascu a castigat de fapt alegerile promitand aeroport, prin urmare el este principalul responsabil, el trebuie sa dea explicatii. Cica unii auzisera de altu', Cancescu, parca asa-i zice. Eh, a fost si el pe acolo, doar un sustinator.

"Cel mai mare suporter al meu rămâne președintele Consiliului Județean Brașov care crede cu adevărat în acest proiect și care în data de 3 iulie 2012, în prima mea zi de vicepreședinte mi-a spus un singur lucru: 'Mihai, noi doi în echipă vom face aeroportul ăsta'. Al doilea mare susținător al proiectului este actualul ministrul al energiei și președintele PSD Brașov, domnul Constantin Niță, care a afirmat constant că mă va susține pe tot parcursul implementării proiectului". 

Exact, toata lumea l-a auzit pe Pateu spunand ca vrea aeroport pentru Pascu de la judet. Care Pascu, fire generoasa, l-a acceptat si pe Aristotel prin preajma: "Bine, bai, Bebe, daca zici tu ca crezi cu adevarat, hai sa-ti fac un favor ". Finalul este tulburator, toata lumea asteapta acum de la Pascu, nu de la altcineva, ca aeroportul sa decoleze.

"Dragii mei brașoveni, au fost clipe grele prin care am trecut și problemele mari abia acum încep. Ceea ce vă pot spune este că voi folosi întreaga mea experiență de 20 de ani de lucru în Consiliul Județean Brașov, dar mai ales voi folosi încăpățânarea de a dovedi că vorbele devin fapte atunci când ai o echipă adevărată lângă tine". 

Deci iata cum Cancescu devine din trompeta Carpatilor in ce priveste realizarea aeroportului doar un biet membru al echipei conduse de valetul Pascu. Pana la urma nu-i nimic suprinzator din partea lui Aristotel, aflat intr-o continua metamorfozare. Ba dusman cu perechea Butuza-Scripcaru care fura Brasovul, ba partener cu acelasi binom pentru binele aceluiasi oras, cand blond, cand brunet, ba pilotul number one din aeroport, ba "n-am auzit, nu stiu, Pascu se ocupa".

Din pacate pentru cei care mai visau inca cu ochii deschisi, aceasta miscare a lui Cancescu este o alta dovada ca proiectul aeroportului a esuat. Un megaloman ca Aristotel n-ar fi acceptat in viata asta sa puna pe tava altcuiva o realizare atat de ravnita de brasoveni daca n-ar fi convins ca himera se va spulbera curand.

Dupa ce a castigat toate alegerile posibile intretinand iluzia cu aeroportul, Cancescu se spala acum pe maini si paseaza responsabilitatea esecului unui slujbas obedient, inca impresionat de o asa misiune inalta. Sau, cine stie, poate va castiga si Pascu vreo trei randuri de alegeri cu avioanele din capul lui Cancescu.


Apr 14, 2013

Cancescu, facut de rusine de un primar PNL

Promisiunile lui Aristotel Cancescu nu mai sunt crezute nici de primarii din propriul partid. Primarul PNL al comunei Comana, Viorel Grosea, a gasit chiar o metoda originala de a-l trage de urechi pentru promisiunile incalcate privind "drumul rusinii" Sercaia-Hoghiz.

O foto distribuita slugarnic pe Facebook de consilierul judetean Adrian Maxim cu seful lui vorbind la congresul PNL ii da prilejul primarului din Comana sa aduca aminte ca gargara nu astupa gropile.

"Dacă cumva in acest speach spunea ca va face demersurile necesare pentru repararea drumului Sercaia-Hoghiz merita cel puțin 25000 de like-uri adică aproximativ toți locuitorii din acea zona", a facut Grosea bascalie de marele lider politic.



Mai multe amanunte despre "drumul rusinii" intr-un material Digi 24 din urma cu un an.



Dupa cum a remarcat si primarul din Comana, in ultimul an nu s-a schimbat nimic. Aceeasi situatie ca in ultimii sapte ani. In tot acest timp a plouat cu promisiuni, in special in campaniile electorale.

In 2009, conform Realitatea TV, Consiliul Judeţean Braşov sustinea ca a început procedura de clasare a DJ 104 în drum naţional, ca sa vina bani de la CNADNR, ca Aristotel cica nu avea. Dupa patru ani, in 2013, vicepresedintele CJ Mihai Pascu declara pentru Adevarul ca a descoperit solutia-minune pentru a repara drumul: "Vom merge la Bucureşti, pentru a rediscuta posibilitatea aprobării unei hotărâri de Guvern, privind includerea DJ 104 în categoria drumurilor naţionale". 

Apr 8, 2013

Portret de viceprimar PNL: Tanar muncitor, harnic si foarte spagar

Viceprimarul PNL al comunei Sanpetru, Sebastian Poiana, a fost filmat saptamana trecuta de PRO TV  in timp ce accepta sa manareasca o licitatie in schimbul unui comision de 15% din valoarea cotractului.

Cum, ca de obicei, subiectul nu prezinta interes pentru presa locala, mai jos este inregistrarea. Spagarul Poiana se manifesta de la minutul 2.


Dupa cum aflam de pe site-ul PNL Brasov, Poiana este de fapt un "un tânăr muncitor, harnic şi foarte ambiţios".  D-aia nu-l da PNL-ul afara, ca s-a apucat iar Basescu sa haituiasca valorile partidului.


Mar 30, 2013

Constantin Nita, tratat cu sictir de conducerea PSD

Constantin "Pateu" Nita s-a reales astazi presedinte pentru inca patru ani al PSD Brasov. Din partea conducerii centrale a PSD nu a participat nimeni, un fapt total neobisnuit pentru o conferinta judeteana a partidului.



Saptamana aceasta au avut loc mai multe conferinte judetene de alegeri in filialele PSD. La toate au fost invitati si au participat lideri de prim-rang ai PSD. La Giurgiu au fost ministrii Sova si Banicioiu, la Iasi - vicepremierul Liviu Dragnea alaturi de ministrul Rovana Plumb si europarlamentarul Corina Cretu, la Satu-Mare - vicepremierul Liviu Dragnea, la Bacau - din nou prezent, Liviu Dragnea. In schimb, la Brasov, pauza. Nita a fost lasat singur, un semnal din partea lui Ponta ca este extrem de nemultumit de obsesia lui Pateu pentru putere si functii, de refuzul de a se retrage dupa 17 ani in care sta sudat pe scaunul de sef. Cel mai tare enerveaza la Bucuresti faptul ca PSD Brasov a fost transformat in Pateu SRL.

Pentru a intelege si mai bine supararea lui Ponta trebuie vazut ce s-a intamplat vineri la Bacau. Dupa 20 de ani in care a domnit neintrerupt peste filiala PSD de acolo, Viorel Hrebenciuc a fost de acord sa se retraga. Locul lui a fost luat de Dragos Benea, realizandu-se astfel un transfer de putere catre generatia tanara.

Pateu insa nu a dorit sa se lase dus. Brontozaur din aceeasi specie cu Hrebenciuc, Nita a ales sa-l sfideze pe Ponta. Si nu i-a fost greu sa se impuna din nou, lejer, intr-o organizatie atat de slaba incat Pateu a putut sa-si faca fostul sofer, Mihai Ghirda, al doilea om in filiala. Este semnificativ ca n-a avut contracandidat si ca a fost ales in unanimitate. Democratie interna ca in Coreea de Nord.

Totusi, in maretia lui de Kim Ir Sen de provincie, Pateu a promis ca nu va mai candida si pentru a sasea oara. I-a facut o concesie lui Ponta. "Vreau să las organizaţia unui om mai tânăr la viitoarele alegeri", a promis Nita dupa realegerea sa triumfala (sursa). Interesanta perspectiva asupra modului in care se obtin functiile in PSD, cel putin la Brasov acestea se lasa mostenire.

In orice caz, atitudinea sfidatoare a lui Pateu nu va ramane fara urmari. Este de vazut daca isi va continua mandatul si dupa europarlamentare.

Mar 27, 2013

Ioan Adam, somitatea care l-a umilit pe Cartarescu: Milionar din "scris carti"

Mircea Cartarescu, cel mai bine vandut scriitor roman din ultimii ani, este o nulitate in fata unui autor brasovean. Deputatul PSD Ioan Adam a castigat din "scris carti" de patru ori mai multi bani decat Cartarescu.

Brasovul are cu ce sa se mandreasca! Ioan Adam, cunoscut pana de curand prin activitatea profesionala si cea politica, este o somitate si in randul scriitorilor. De fapt somitate este putin spus, este "somitatea cea mai de valoare" dintre toti autorii romani de carti. Ioan Adam a castigat din "scris carti" cat Cartarescu, Plesu si Liiceanu la un loc. Si Eminescu daca ar fi trait s-ar fi inclinat umil in fata succesului de casa al lui Adam.

"Sunt bogat pentru ca am scris multe carti si voi mai scrie. Imi place asta, este o chestie de la Dumnezeu", si-a explicat Ioan Adam sursa averii in urma cu cateva luni. Pentru a vedea la cat se cifreaza valoarea "scriitorului" de la PSD Brasov am mers sa-i consultam declaratia de avere. Cu adevarat, Ioan Adam este o somitate, este cel mai de succes scriitor roman din toate timpurile: 2 milioane de euro din scris carti!



Potrivit unui top realizat de Forbes, cel mai bine vandut scriitor era, pana sa apara pesedistul Ioan Adam in peisaj, Mircea Cartarescu cu venituri de 540.000 de dolari.



Insusi Eminescu ar fi castigat in acest moment 800 de euro pe luna din cartile vandute (sursa). Ca sa ajunga la valoarea somitatii din PSD Brasov i-ar fi trebuit 200 de ani.

Mai trebuie remarcat ca "scriitorul" Ioan Adam a dat dovada in toata campania electorala de o modestie remarcabila.  Pentru ca elita culturala a Romaniei sa nu se simta injosita de veniturile obtinute prin capacitatile sale creatoare si intelectuale extraordinare, el si-a ascuns delicat sumele aflate in conturi.



AICI este declaratia de avere de campanie electorala a social-democratului Adam, iar AICI declaratia de avere de parlamentar cu milioanele la vedere a "scriitorului" Adam.

Declaratia prin care Ioan Adam pune sursa averii pe seama talentului scriitoricesc "de la Dumnezeu" este mai jos, de la minutul 04.55. Daca vreti sa urmariti intreaga inregistrare o faceti pe propriul risc.

    

Citeste si:

Exclusiv: Noul prefect Mohaci, implicat intr-o afacere dubioasa cu fonduri europene fraudate

Ioan Adam te invata cum sa fentezi legea ca un smecher: faci pe prostul

Eminentul avocat Ioan Adam a prestat un remarcabil fals in acte publice

Mar 19, 2013

Kim Ir Sen Pateu, reales la al V-lea congres PSD Brasov

La sfarsitul saptamanii trecute, oamenii de incredere ai lui Pateu, Mihai Ghirda si Liviu Lupu, au fost alesi, din nou, lideri ai organizatiei municipale a PSD Brasov. Dintre toti pesedistii din oras, interlopul Ghirda si proxenetul Lupu au fost cei mai buni, curati si, vorba premierului, cei mai cinstiti. Ti-e si groaza sa te gandesti cine mai face parte din organizatia municipala, probabil ca membrii PSD Brasov sunt tocmai pacientii de la sanatoriul de maxima siguranta de la Codlea.



Oricum, alegerea celor doi arata ca jocurile sunt facute pentru presedintia organizatiei judetene. Pentru a cincea oara (cel putin), Constantin Nita va fi ales iar presedinte al filialei. Este sef din 1996, cand i-a luat locul lui Emil Stoica, si nu s-a mai lasat dus de atunci. Este sef de cand era Iliescu presedinte al partidului, care partid se chema PDSR, adica in cretacic. De atunci, conducerea PSD s-a schimbat de vreo trei ori, dar Pateu a ramas de neclintit. Ce-i drept a intinerit, paru-i este tot mai negru, nici tuleiele nu-i mai rasar sub nas.

Cu peste 20 de ani de domnie neintrerupta peste o organizatie politica,  foarte probabil ca Pateu nu se va lasa dus nici in 2017. Un om cu o asemenea experienta nu poate sa lase partidul pe mana interlopilor si a proxenetilor.

Mar 13, 2013

PDL Brasov se crapa - Marian Rasaliu a trecut la PSD

Fostul senator PDL de Brasov, Marian Rasaliu, a trecut la PSD. Se pare ca transferul s-a realizat in urma cu o luna. Rasaliu este unul dintre apropiatii lui Scripcaru, cei doi fiind prieteni inca de pe vremea cand conduceau filiala Aliantei pentru Romania. Acum a fost trimis inainte ca sa pregateasca terenul.



Rasaliu a mai avut o tentativa de a decola spre USL in aprilie 2012, cu putin timp inainte de caderea Guvernului Ungureanu, cand a negociat intens cu liberalii. Dupa ce le-a promis lui Cancescu, Puiu Hasotti si chiar lui Crin Antonescu ca vine in PNL, s-a sucit apoi in ultima clipa, negand ca avea de gand sa o stearga din PDL.

"Doresc să îi asigur pe toţi braşovenii, pe cetăţenii care m-au ales, prin votul lor, senator în colegiul Rupea-Făgăraş, că rămân acelaşi militant al PDL, că nu am de gând să plec, că împreună cu toţi colegii mei din partid voi rămâne fidel ideii de dezvoltare socială, economică, alături de crezul meu că putem în parteneriat cu cetăţenii să ne delimităm de practicile de tip securist utilizate de USL", spunea atunci Rasaliu.

In curand in PDL Brasov nu va mai fi nimeni, nici picior de fidel vreunei idei, poate doar Nicolae Vlad Popa, care a ramas fidel visului de a fi iar sef de partid.

Mar 11, 2013

Unde pleaca Scripcaru: PSD sau PNL?

Scripcaru anunta batos ca el nu pleaca nicaieri din PDL. Aceasta declaratie reprezinta de fapt un semnal ca nu s-a hotarat inca ce parte sa aleaga, mai asteapta de la cei doi curtezani, PSD si PNL, noi oferte.

De ce este atat de sigur ca pleaca? Pentru ca nu mai are motive sa ramana. Sa fim seriosi, Scripcaru nu este vreun caracter, vreun spirit dedicat unui crez, inventatorul doctrinei democrat-liberale, cu care sa moara de gat in Primarie. Daca-l iei pe nepregatite, spune ca dreapta e mana cu care cotrobaie in portofel. N-are nicio afinitate ideologica sau respect pentru vreo valoare pe care n-o poate pipai, el se muta unde sunt banii. Iar banii nu vor mai veni pana nu va incepe sa joace in tabara care are acces la ei.

Taberele sunt clare: PSD si PNL. Incotro sa o ia? Cam unde sunt sansele mai mari de a castiga mai mult? Interesante pentru el sunt accesul privilegiat la alocarile bugetare si un rol important in partid, daca se poate sef. Nu mai este un fitecine, sa fie trimis dupa tigari si bere ca in vremurile afirmarii sale politice.



Un site pro-PNL, pesurse.ro, anunta ca Scripcaru este in negocieri cu liberalii. Este limpede ca PNL a iesit a cumparaturi si ii ia pe pe astia de la PDL la kilogram. Dar cam care ar fi avantajele pentru primar? O relatie buna cu Cancescu, care deja se intampla prin intermediul lui Marcel Butuza, si cam atat. Ce-i mai poate garanta Cancescu sau PNL? Ministerele care-l intereseaza sunt in alta parte, iar o eventuala rasturnare a guvernului Ponta pentru a fi format apoi de liberali cu ramasite PDL si ce s-o mai aduna este aproape imposibila. Saltul la PNL ar putea fi justificat doar ideologic, dar am stabilit deja ce inseamna dreapta pentru Scripcaru.

In schimb, transferul lui Scripcaru la PSD ar fi cu totul altceva. Pixul care hotaraste distribuirea banilor catre primarii este la ministrul Administratiei Publice si Dezvoltarii Regionale, Liviu Dragnea (PSD). Odata ajunsi banii la Brasov, acestia vor fi sifonati cu usurinta din Primarie  prin intermediul unei retele de prieteni din PSD careia Scripcaru i-a verificat deja eficienta: Liviu Lupu, Gheorghe Dutu & fiul, Paul Enache & fiul, Mihai Ghirda, somitatea Ioan Adam, clienti vechi de-ai nostri. Prin urmare, canalele de alimentare cu fonduri sunt deschise, infrastructura de subtilizare a lor e gata. Treaba asta nu i-o poate asigura PNL-ul.

Pe de alta parte, perspectiva caderii guvernului Ponta este ca si zero, UDMR si mare parte din PP-DD pot oricand sa-i asigure lui Ponta o majoritate, doua formatiuni cu care de altfel Scripcaru se afla in relatii mai mult decat excelente.

Si acum ajungem la motivul pentru care Scripcaru inca negociaza, n-a facut si cel de-al doilea pas in afara PDL. El mai ameninta cu PNL in speranta ca va obtine o pozitie cat mai favorabila in conducerea PSD, mai ales dupa ce a vazut ascensiunea lui Johannis la liberali. Chiar daca nu stie nemteste, are si Scripcaru al nostru o geaca di pieli si mai stie si o leaca de bataie.

Ca atare, lucrurile sunt destul de clare. De altfel s-a mai crosetat pe acest subiect si pe la alegerile locale, cand PDL Brasov a mers pe mana unui pesedist.

Mar 8, 2013

Avertismentul lui Dinita: Cancescu, facut praf de Antena 3

Un material de neimaginat pana de curand pe Antena 3: Aristotel Cancescu este facut ferfenita, "baron local" si "afacerist dubios".

"Baronul local a reusit sa-si umple conturile facand afaceri din banii statului" sau "intre 2006 si 2007 i-a dat 17 milioane de euro fostului consilier judetean Sebastian Grapa, un apropiat al sau, care apoi si-a bagat firmele in insolventa iar reparatiile la scoli nu s-au mai facut", sunt cateva din informatiile date de Antena 3.

Sa te ia cu lesin, nu alta, la Antena 3??? Acolo unde Cancescu a bagat 100.000 de euro, acum mai putin de doi ani, sub pretextul promovarii judetului printre fanii lui Mircea Badea?

Informatiile nu sunt noi, sunt chiar vechi de peste un an, astfel incat este foarte evident un atac deliberat, venit la comanda. Ori s-a contaminat Cancescu de "basism" si se muta la PDL, ori a suparat pe cineva de pe langa Felix foarte, foarte tare. Daca ne uitam ca si l-a scos de la inima si implicit de la conducta cu bani publici pe taranul de Dinita si l-a pus in loc pe basistul si scripcaristul de Marcel Butuza, atunci incepe sa se contureze o explicatie. Aristotel ar trebui sa-si pregateasca taxa de protectie, asta nu a fost decat o salva de avertisment.


Mar 5, 2013

Se face dreptate: Lazar Maior, sapte ani de puscarie

Reprezentantul societatii civile in Consiliul Judetean Brasov, Dorin Lazar Maior, a fost condamnat la sapte ani de puscarie pentru santaj. Sentinta a fost pronuntata de Judecatoria Targu Mures.

 
Doi membri de nadejde ai PSD Brasov: Infractorul Maior si proxenetul Lupu (inca in libertate)

Alaturi de Maior a fost condamnat la cinci ani de inchisoare si Ovidiu Tition (dreapta, jos), valetul sau de casa, un cunoscut membru al lumii interlope brasovene.

 

 Amanunte despre cazul Maior-Tition sunt AICI.

Mar 1, 2013

Pateu participa sub inaltul Sau patronaj

Ministrul Energiei, Constantin Nita, scrie pe blog:

"Miercuri, 27 februarie, am participat la lucrările primei ediții a Romanian Energy Forum. Organizat sub înaltul patronaj al Ministrului delegat pentru Energie și al Academiei Române, evenimentul reprezintă o premieră pentru România, reunind într-un cadru de dezbatere interactivă actorii implicați în dezvoltarea sectorului energetic din România – autorități, companii și reprezentanți ai societății civile" (sursa)



Pateu a uitat sa specifice ca patronajul a fost nu numai inalt, ci si lat.


Feb 27, 2013

Proxenetul Liviu Lupu ameninta: Eu sînt la USL şi ştiţi ce forţă avem!

Vicepresedintele PSD Brasov, proxenetul Liviu Lupu, a reusit pana la urma sa dea lovitura. Atat de tare s-a luptat sa faca manareli cat mai mari si mai multe incat iata ca l-au remarcat, in sfarsit,  nu numai amaratul asta de blog ci si  DNA si una dintre cele mai tari publicatii romanesti, Gazeta Sporturilor.



Intr-un articol in care sunt amintite si informatii publicate exclusiv pe BrasovNews, GSP scrie cum proxenetul din fruntea Consiliului Local (foto, stanga) santajeaza si ameninta pentru a nu-i fi tulburate afacerile cu banii Primariei.  Mai exact cele cu Clubul Corona, unde a fost numit presedinte de Consiliul Local.

"Cine e însă, de fapt, Liviu Lupu? E omul care, într-o înregistrare prezentată ieri de GSP, îl ameninţă pe fostul director sportiv Eduard Gherghe că 'Eu sînt la USL şi ştiţi ce forţă avem!'

Şeful Consiliului Local şi vicepreşedinte PSD Braşov, Lupu e recunoscut în oraş pentru afacerile sale suspecte şi mănoase cu statul. Presa locală scrie de ani buni despre contractele cu instituţiile publice pe care companiile lui Lupu le-a încheiat: Maternitatea, Spitalul Judeţean, Direcţia de Sănătate, Casa de Asigurări de Sănătate, Parcul Industrial Carfil. Dar şi despre trecutul său tumultuos de fost patron la Club X, un club de strip-tease desfiinţat în 2002, bănuit că ascundea, de fapt, un bordel". 

De remarcat si tupeul galactic al fortosului proxenet de la USL, care considera ca poate dispune de banii Primariei precum ii invartea pe cei de la Club X: "Nu vă pot spune de ce buget dispune clubul din partea Primăriei. Astea sînt date confidenţiale, cum să vă zic aşa ceva?".

Articolul GSP este AICI.

Si vajnica presa locala in actiune: "Omul şi-a lăsat problemele personale de-o parte şi s-a înhămat la muncă pentru binele comunităţii din care face parte". (Dan Neacsa, BZB) Foto: Razvan Boaca

Feb 26, 2013

Cancescu si ai lui au umplut teschereaua taranului: Ion Dinita - 20 de milioane de euro din contracte pe bani publici

Deputatul USL Ion Dinita a obtinut in ultimii cinci ani peste 20 de milioane de euro din contracte pe bani publici. Aproape toate afacerile au fost incheiate cu institutii controlate de Aristotel Cancescu si oamenii lui.

Declaratia de interese a lui Ion Dinita reflecta fidel cauza succesului in afacerile cu bani publici a deputatului: apropierea de Aristotel Cancescu. Prin SC Gotic SA, Dinita a semnat in utimii cinci ani nu mai putin de 68 de contracte pe bani publici, toate obtinute in judetul Brasov, cu o singura exceptie, nesemnificativa. Majoritatea contractelor, si totodata cele mai grase, au fost obtinute din partea unor institutii si primarii controlate direct de Aristotel Cancescu si PNL.

Cea mai mare suma incasata de SC Gotic SA a fost de la Consiliul Judetean, peste 34 de milioane de lei. Pe locul doi se situeaza Primaria Rasnov, care i-a pasat lui Dinita lucrari in valoare de peste 21 de milioane de lei. Pe locul trei se claseaza Primaria Fagaras, cu peste 19 milioane de lei bagati in conturile lui Dinita.

Pentru ca mai era loc, la bunastarea lui Ion Dinita au contribuit si alte doua institutii din subordinea Consiliului Judetean, Compania Apa si Agentia de Dezvoltare Durabila a Judetului Brasov - 1,2 milioane lei si, respectiv, 300.000 lei.

Sa vedem acum cine sunt cei care au prins un asa mare drag de Dinita. Seful Consiliului Judetean este Aristotel Cancescu - presedinte PNL Brasov. Primarul Rasnovului este Adrian Vestea - vicepresedinte PNL Brasov. Primarul Fagarasului este Sorin Manduc - vicepresedinte PNL Brasov. Asadar, "sefu'" Cancescu pe toata linia.

Autoracterizat "fiu de taran al acestui pamant", Dinita a mintit ca utimul borfas de mahala cand si-a completat initial declaratia de interese ce trebuia depusa in calitate de candidat la Parlament.

Pe 25 octombrie 2012, candidatul USL Dinita si-a depus declaratia de interese in aceasta forma, din care reiesea ca nu a avut nicio afacere cu statul.



Insa, dupa o luna, adica dupa ce a cam trecut campania electorala, cu aproape o saptamana inainte de alegeri, Dinita s-a gandit ca nu mai are ce sa se intample asa ca a binevoit sa restabileasca adevarul. Si a aparut declaratia lui de interese in aceasta forma, in care iese in evidenta un lung carnat de afaceri pe bani publici.



Aceste informatii nu vor aparea probabil niciodata in presa locala. Intre timp, l-au luat la ochi unii de pe la Bucuresti :)




Feb 23, 2013

Spuneti o singura data cand Cancescu s-a tinut de cuvant



"Eu sunt membru de drept al Biroului Permanent Naţional, fiind preşedintele Ligii Aleşilor Locali ai PNL, aşa că nu voi mai candida la un nou mandat de vicepreşedinte" (Aristotel Cancescu se retrage din conducerea PNL - Bursa, 7.02.2013)

"Presedintele PNL, Crin Antonescu, a prezentat sambata, in Congresul ordinar, lista cu care candideaza la sefia PNL. (...) Ceilalti 16 vicepresedinti: Cristian Adomnitei, Cristinel Bigiu, Ilie Bolojan, Aristotel Cancescu, etc. (Crin Antonescu a prezentat lista echipei cu care candideaza la conducerea PNL - HotNews, 23.02.2013)

Asta ca sa se stie ce se va intampla cu promisiunea de a nu candida pentru un nou mandat de presedinte al Consiliului Judetean.

Feb 18, 2013

Somitatile Brasovului - No comment

Ioan Adam, deputat PSD: Uitati-va la noi si le spun brasovenilor sa se uite cine suntem noi, dom'le! Uitati-va la masa asta ce somitati sunt! In profesia lor, dom'le! Noi avem in spate o profesie, avem un nume, avem titluri, avem valoare! Uitati-va la noi! (min. 0.00)



Emil Nita, deputat PSD: Brasovenii, daca nu ma vor vota parlamentar, vor pierde enorm. (...) Habar nu au ca eu nu ma duc acolo pentru nicio smecherie, ma duc pentru ei. Habar nu au ce sansa au! (Galeria: Spuneti-le!) (min. 05.09)

Feb 15, 2013

Abjectul Ioan Adam si putreziciunea

Deputatul PSD de Brasov Ioan Adam a explicat astazi la Realitatea TV de ce se cearta lumea in PDL. "PDL a fost tinut laolalta de jaful practicat, acum iese la iveala putreziciunea", s-a exprimat doct Adam.



Ioan Adam este rugat sa precizeze daca la acest jaf a participat si nepotul sau, vicepresedintele PDL Brasov, Adrian Rusu, impreuna cu care este asociat in casa de avocatura "Ioan Adam si Adrian Rusu".

De asemenea, Ioan Adam este rugat sa ia atitudine si impotriva jafului practicat de primarul PDL George Scripcaru, care a incredintat direct zeci de contracte pe bani publici subordonatului sau de partid de la casa de avocatura "Ioan Adam si Adrian Rusu".

Feb 13, 2013

In atentia PSD Brasov si a organelor statului

Membrii PNL sustin ca PSD Brasov a pregatit un comando care il cauta inversunat pe ticalosul ce murdareste constant nobilele activitati social-democrate ale liderilor filialei. Cum ar veni, PSD Brasov are apucaturi de Cosa Nostra, de parca ar fi format numai din interlopi, proxeneti si afaceristi verosi.



Dealul Melcilor explica AICI cine este acest Moga.

Anterior, bloggerul Eftimie avertiza si el ca scrisul pe BrasovNews despre liderii PSD Brasov determina riscuri grave asupra sanatatii.



Vezi povestea AICI.

PSD Brasov ar trebui sa faca ceva fata de acest comportament denigrator din partea aliatilor liberali si fata de perceptia calomniatoare pe care o au bloggerii.

Si ar trebui sa aiba grija ca ticalosului sa nu i se rupa vreo unghie, pentru ca organele vor sti apoi unde sa vina.

Feb 11, 2013

Directoare din Primarie, umilita de Scripcaru

Cecilia Doiciu, directoarea unuia dintre cele mai importante servicii din Primarie, Directia Relatii Externe si Cultura, a fost obligata sa care tava la ceremonia de primire a flacarii olimpice. Se vede din imagine de cat de onorata s-a simtit sa fie chelnerita.


Bonus: Unul dintre beneficiarii serviciilor Ceciliei Doiciu, securistul tortionar Nicolae Paraschiv. In loc sa stea in penitenta pentru victimele sale din timpul comunismului, securistul o tine in sampanii si tras de bracinari cu marimile Brasovului.


Foto: Razvan Boaca

Feb 6, 2013

Cersetorii lui Cancescu: Consilierii judeteni nu-si platesc parcarea, pentru ca le-o platim noi

Desi aveti o cu totul alta impresie atunci cand mergeti la vot, Consiliul Judetean este de fapt o institutie de asistenta sociala. Oameni care afiseaza averi de sute de mii de euro, vile si masini de lux, consilierii judeteni brasoveni apeleaza in fiecare an la bugetul Brasovului pentru a obtine abonamente universale de parcare pentru masinile proprietate personala.

Potrivit hotararilor adoptate de Consiliul Judetean din 2007 pana in 2010, prezente pe site-ul institutiei, consilierii judeteni au primit in fiecare an abonamente universale de parcare, pentru masinile personale, platite din bani publici.

Nu se stie de cand dureaza aceasta situatie, de cand consilierii parcheaza cu nesimtire pe banii nostri. Pe site sunt afisate hotararile adoptate din 2007 pana in 2010.

Prima disponibila: Hotararea 520/20.12.2007, adoptata la propunerea lui Traian Barbat (PSD).




Ultima disponibila: Hotararea 449/21.12.2010, adoptata la propunerea lui Adrian Maxim (PNL).



Din 2010 nu s-au mai publicat si alte hotarari pe site, dar avand in vedere ca astfel de decizii s-au luat in toti anii anteriori este de asteptat ca situatia sa continue si in prezent.

Trebuie mentionat ca alesii din CJ se reunesc, in medie, o data pe luna, iar sedintele dureaza cateva ore.

Explicatie foto: Fraier din Brasov, platind parcarea.

Feb 2, 2013

Deputatul Dontu, vanat de ogarii lui Aristotel

Deputatul PNL Mihai Dontu este sfasiat in organul de presa al partidului, Brasovul Tau, pentru ca s-a dus sa impuste rate in loc de alocari bugetare pentru seful sau, Aristotel Cancescu.

Incredibil, dar adevărat, şi s-a întâmplat la Braşov! În contextul în care toţi parlamentarii din România băteau pe la toate uşile posibile de la Guvern şi ministere, pentru a obţine fonduri pentru judeţele de unde provin, deputatul Mihai Donţu, care este şi membru în comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor s-a dus la vânătoare chiar când s-au discutat alocările bugetare la nivelul judeţelor. (Brasovul Tau)

Plin de sange, Dontu a mai gasit puterea sa baiguie o explicatie.


Domnu' Aristotel, sefu', iertati-l, credea sarmanul ca va impusca si el vreun comision, cand colo a fost momeala.

Jan 25, 2013

De ce tace presa locala de atata vreme? Iata de ce!

Principalele trei ziare locale - Transilvania Epres, Monitorul Expres si BZB - sunt alimentate in fiecare luna cu  bani de la Primarie. Bani publici, din taxele si impozitele brasovenilor, sunt directionati politic de peste opt ani, luna de luna, inspre cele trei ziare. Cititi cele doua hotarari de Consiliu Local de mai jos, adoptate cu o luna in urma, si veti intelege, inca o data, de ce avem parte de atat timp de aceasta tacere asurzitoare in fata furtisagurilor politicienilor locali. Click pentru a mari.





Cu aceste doua hotarari in fata poate se intelege mai bine de ce toate cele trei ziare s-au facut pres in fata primarului Scripcaru sau au ignorat cu obstinatie subiecte de mare interes local, cum ar fi afacerile consilierilor si liderilor de partid pe seama brasovenilor: Vanzarea cinematografului Modern la un pret de nimic sefului consilierilor PSD, Mihai Ghirda; zeci de contracte cu Primaria atribuite presedintelui CL, Liviu Lupu (PSD); alte zeci de contracte pentru consilierul PDL Vasile Kraila, declarat incompatibil de ANI; intelegeri pe sub masa intre seful PSD, Constantin Nita, actual ministru, si seful PDL, George Scripcaru, actual primar. Nici macar mult mediatizatul jaf practicat cu Patinoarul Olimpic, construit la un pret de trei ori mai mare, nu a razbatut in cele trei ziare.

Aceste doua hotarari de CL, alaturi de inca una similara valabila pentru Brassoi Lapok, ca sa nu existe discriminari, sunt prelungite in fiecare an din perioada 2004-2005. Au fost adoptate la propunerea primarului George Scripcaru. Cine ar fi crezut ca mai este posibila o astfel de manevra de cumparare in bloc a ziarelor, dupa perioada neagra pentru libertatea presei a guvernarii Nastase, cand asemenea practici erau la ordinea zilei.

De peste opt ani de zile, cainele de paza al democratiei da frumos din coada la ciolanele azvarlite de primarul George Scripcaru si de consilierii locali.

Aceste hotarari nu au nicio utilitate publica, fiind doar in interesul primarului, consilierilor si al sefilor locali de partid de a mentine omerta la Brasov. Zeci de mii de euro din banii brasovenilor sunt alocati lunar pentru a li se ascunde tot brasovenilor adevaratele practici ale alesilor. Mai pe scurt, brasovenii sunt prostiti si mintiti pe banii lor.

Ca sa fie si mai clar scopul acestor contracte dintre Primarie si ziare mai trebuie evidentiat un aspect: toate informatiile alea care fac obiectul contractelor  pot fi publicate foarte simplu pe pagina de internet a Primariei, fara sa coste nimic bugetul local. Mai mult decat atat, Primaria isi editeaza propria publicatie, unde apar toate hotararile si deciziile adoptate, publicatie care este trimisa tuturor celor interesati.

Valoarea la care aceste contracte s-au incheiat in 2004-2005 era de 200.000.000 lei/lunar pentru fiecare din cele patru publicatii. Este posibil ca aceste sume sa fi crescut. Prin urmare, in cei opt ani de zile, din banii brasovenilor s-au alocat cel putin 2 milioane de euro pentru a li se spune cat de corecti, cinstiti, frumosi si mai ales priceputi le sunt alesii. Si povestea continua.

Jan 18, 2013

Taranul Dinita a cerut casa de la Parlament desi are doua apartamente in Bucuresti

Deputatul Ion Diniţă (PC) a solicitat asigurarea cazării de către Camera Deputaţilor, desi are doua apartamente in Bucuresti, mentionate in declaratia de avere.


Deputatul PC, Ion Diniţă, care a cerut cazare la hotel asigurată de Camera Deputaţilor are în Bucureşti două apartamente de 88,91 mp şi, respectiv, 65,92 mp cumpărate în 2009 şi în 2008, conform declaraţiei de avere.

El mai deţine un apartament în Marea Britanie de 54 mp, trei apartamente în Braşov, două case în Braşov şi o casă de vacanţă în Poiana Braşov aflată în litigiu.

În plus, Diniţă mai are în proprietate două apartamente în Sighişoara, iar un al treilea se află pe numele soţiei.

Alte două case de vacanţă ale deputatului se află în Năvodari (Constanţa) şi în Săcele (Braşov), precum şi o casă de locuit în Gugeşti (Vrancea). Deputatul PC mai menţionează în declaraţia de avere două autoturisme, lucrări de artă contemporană, obiecte de artă şi bijuterii de 90.000 de euro. El este acţionar la mai multe societăţi comerciale, între care SC Gotic SA de unde a obţinut dividende anuale de 3.591.131 de lei. (Mediafax)

Despre cat de meschin este taranul milionar de Ion Dinita mai puteti citi si AICI.

Jan 17, 2013

Supusii brasoveni multumesc Familiei Scripcaru pentru donatie

Comunitatea brasoveana are un nou drum, multumita generoasei donatii a Familiei Scripcaru. Hrisovul Domnului Scripcaru are numarul 581, din data de 20 decembrie, anul Domnului 2012.

Art. 1. Se acceptă oferta de donaţie a domnului SCRIPCARU EUGEN şi a doamnei SCRIPCARU AURICA, autentificată sub nr. 857 din 31 octombrie 2012, de Biroul Notarului Public Hermeneanu Adriana - Daniela.


Art. 2. Se aprobă trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov şi înscrierea în evidenţele de carte funciară, a terenului având categoria de folosinţă drum, înscris în C.F. nr. 109248 Braşov, nr. cad. 109248, conform ofertei de donaţie nr. 857 din 31 octombrie 2012, a domnului SCRIPCARU EUGEN şi a doamnei SCRIPCARU AURICA, autentificată de Biroul Notarului Public Hermeneanu Adriana - Daniela.


Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.

Supusii brasoveni, cu precadere conducatorii auto, multumesc cu umilinta Familiei Scripcaru pentru actul generos de donatie si mai ales pentru cel responsabil de primire. Recunostinta este cu atat mai mare cu cat a necesitat un efort indelungat, de peste doua mandate, ca drumul sa fie adus de la mare distanta, tocmai din judetul Neamt pana pe meleagurile brasovene.

Hrisovul Familiei Scripcaru se afla inramat AICI.

Jan 14, 2013

Ia, ce masina zici ca-i asta?


Skoda? Hai, sa mori tu! Daca erai asa destept cum de n-ai ajuns tu sef la Protectia Consumatorului? Hai, sa vezi cat esti de prost, iti spune proaspatul tau sef cum se cheama masina asta, el chiar are asa ceva.


Fragment din declaratia de avere a proaspatului sef al Comisariatului pentru Protectia Consumatorului Brasov, George Vocila (PNL).

Vezi ca esti prost, la ce ti-a trebuit scoala in loc sa faci politica?

Jan 10, 2013

Strada Maria Petrascu, o cale impotriva uitarii

Este 10 ianuarie, se implineste un an de la plecarea dintre noi a Mariei Petrascu. Poate nu este deplasat sa ne gandim ca eforturile acestui om pentru o societate mai curata, lupta ei pentru adevar, sa fie marcate de brasoveni, beneficiarii stradaniilor dezinteresate ale Mariei. Strada Maria Petrascu ar fi un bun inceput.

Pentru cei care nu o cunosc, Maria Petrascu a avut doua mari teluri in ultimii 20 de ani: aflarea vinovatilor pentru crimele din decembrie 1989 de la Brasov, atunci fiind ucisi 69 de oameni, si indepartarea fostilor securisti, a tortionarilor fostei politii secrete comuniste, din viata publica.

Maria Petrascu a scris si s-a zbatut enorm, in pofida oprelistilor, intimidarilor si chiar ridiculizarilor din partea unor colegi de breasla. Nu a avut niciun beneficiu personal, n-a intrat in politica, nu s-a promovat in vreun trust condus de politruci, nu i s-a dat casa in cartiere ANL. A fost doar jurnalist, insa acel tip de jurnalist manat de propria constiinta si motivat numai de nevoia de adevar. A ars incandescent, alimentata numai de dorinta de dreptate, pana in ultima clipa.

Implinirea eforturilor si visurilor Mariei Petrascu ar insemna regasirea demnitatii pentru Brasov si o lume mai curata in care putem spera la un viitor, pentru noi si copiii nostri. Lupta si stradaniile acestei femei pentru binele nostru merita recunostinta, trebuie sa nu fie uitate. Strada Maria Petrascu ar fi un inceput.

Presedintia a gasit o cale prin care sa o onoreze pe Maria Petrascu. Poate ca si municipalitatea va da de un drum in acest sens. Deocamdata l-a gasit pe Adrian Paunescu mai demn de recunostinta brasovenilor.

Jan 7, 2013

Susanu de la PSD, cel mai motorizat slujbas la stat: Barca de mare viteza, Porsche, limuzine fara numar

USL isi indeplineste promisiunea de a numi oameni in functii publice strict pe criterii de competenta. La sfarsitul saptamanii trecute, la sefia Comisariatului Regional pentru Protectia Consumatorului, ce are in subordine sase  judete, a fost numit pesedistul Sorin Susanu. Un om cu competente rar intalnite printre slujbasii la stat: specialist in cai-putere.

Potrivit declaratiei de avere, Sorin Susanu are probabil cea mai mare si diversificata garnitura de cai-putere dintre toti angajatii statului. Sapte masini, printre care nelipsitul BMW, doua motociclete, basca o ambarcatiune Bayliner, al carei pret este de peste 50.000 de dolari.


Dar asta nu-i tot. In 2011, presimtind ca va face politica la nivel inalt in interesul pensionarilor si nevoiasilor, Susanu s-a gandit sa para si el mai sarac si si-a vandut trei automobile de lux: Un Porsche si doua Mercedesuri.


Proaspatul angajat la stat mai are sapte terenuri in intravilan, printre care unul in Germania, trei case si doua apartamente. Vezi declaratia sa de avere AICI.


Sorin Susanu este fiul lui Liviu Susanu, patronul Lis-Det, condamnat in 2011 la trei ani de inchisoare, initial cu executare, pentru evaziune fiscala in valoare de 12 miliarde de lei. Infractiunile comise de Liviu Susanu au ajutat Brasovul sa ocupe un onorabil loc doi pe tara la infractiuni economice. Statul, implicit contribuabilii si consumatorii, nu a reusit sa-si recupereze paguba. Liviu Susanu este sarac lipit pamantului, nu are niciun bun pe numele lui, iata ca a trebuit ca PSD sa-l ajute pe fiul sau sa se angajeze la stat ca sa-si poata sustine sarmanul tatal.

Foto: Razvan Boaca

Jan 4, 2013

Bufonul PSD, Sorin Susanu, marginalizat de partid

Trist destin pentru Sorin Susanu, o mare nedreptate i se face, tocmai lui, de catre propriul partid. S-a zbatut atat sa se remarce printre colegi si sefii de partid, cand-colo abia a fost numit sef local la Protectia Consumatorului, in loc sa fie promovat si el la Bucuresti, clovn la Circul Globus.


Pacat, mare pacat, ca acestui onorabil membru al PSD i se refuza o cariera in slujba toporului.


N-a meritat si el sa ajunga la Bucuresti, precum prietenul Marius Dunca (centru, jos). Asta e, aia care se imbraca mai bine ajung sefi mari prin Capitala la Protectia Consumatorului, ceilalti raman cozile lor de topor la tara.

Dec 12, 2012

Excelenta Sa, Clanta lui Scripcaru

Revenit la Putere, pe Constantin Nita l-a apucat din nou curajul. Luni, a anuntat ca-l va da afara pe un anume Dorin Enache, sef pe la Directia Sanitar-Veterinara. Vina omului este ca "a lins clantele pe la George Scripcaru"(sursa).

Interesanta expresie, mai ales ca se aplica perfect si in intregime unui alt sef, dupa care Nita nu trebuie sa se uite foarte departe. Este vorba chiar de seful organizatiei municipale a PSD, Mihai Ghirda, fostul sau sofer. Clanta lui Scripcaru era atat de vizibil infipta intre falcile lui Ghirda incat BrasovNews a dedicat evenimentului doua articole. Tradare in USL Brasov! Ghirda atarna la clanta lui Scripcaru si Prins cu clanta-n gura, Ghirda o da la intors

Insa, lui Nita i se pare perfect normal ca un sef din Opozitie sa saliveze pe clanta unuia de la Putere, cel mai bun exemplu fiind el insusi. La un moment dat, Excelenta Sa Scripcaru nu mai stia pe unde sa-si ascunda clanta, la care se straduia sa ajunga, chiar si prin telefon, limba lunga a lui Constantin Nita. Doar avem inregistrari, nu vorbim din barfe precum presedintele PSD Brasov.

Motivul logic pentru care Enache va fi demis este ca clanta lui Scripcaru a devenit sfanta si nobila dupa ce a fost acoperita de saliva pesedista. Daca a mai ajuns pe dansa, Excelenta Sa Clanta, vreun strop din alta parte, pacatosului trebuie sa i se taie limba, mainile, capul si sa i se ia scaunul.

Dec 11, 2012

Deja Vu cu Pateu

In decembrie 2008, imediat dupa ce s-a constituit guvernul PSD-PDL, a prins glas si un cetatean rotofei si cu mustata de care brasovenii isi aminteau vag ca este presedintele PSD Brasov. Revenit la putere, prima grija a lui Constantin Nita a fost sa-i ameninte pe sefii serviciilor de deconcentrate ca-i va da afara.

Articol BrasovNews, decembrie 2008: Dor de abuzurile PSD? Va satisfaceti cu "Pateu"

In decembrie 2012, imediat dupa ce s-a anuntat ca USL a castigat alegerile cu 160%, iar a prins glas cetateanul, si mai rotofei acum, dar purtator de aceeasi mustata, ca sa nu fie uitat de tot.

Articol Transilvania Expres, decembrie 2012: Constantin Niţă anunţă evaluarea şefilor de deconcentrate 

In decembrie 2064, imediat dupa ce se va anunta ca PSD si Ion Iliescu au castigat alegerile, o bufnita batrana, gusata si cu mustata fleoscaita va iesi pentru a tipa ascutit "Va dau afara! Va dau afara! Va dau afara!". Brasovenii mai in varsta vor avea o ciudata si inexplicabila senzatie de deja vu. Dupa ce vor cerceta arhivele, istoricii vor descoperi ca bufnita din geamul PSD este chiar presedintele filialei, despre care nu se mai stia nimic dupa 48 ani de opozitie. Va fi impaiat si pus sa anunte schimbarea de guvern la fiecare patru ani.

Dec 4, 2012

Aristotel Căncescu, nominalizat la premiile Wella

Aristotel Căncescu, președintele Consiliului Județean Brașov, a fost nominalizat pentru a doua oară la Premiile Wella, competiție adresată adolescentilor din întreaga grupa de varsta 15-17 ani. El concurează la categoria Liderul Saten al Anului – Realizări între Pensionari. Acest concurs a fost inițiat de Alianța Petre Roman Mereu Verde din cadrul Comitetului Coafezelor de la magazinul Universal și a ajuns la cea de-a doua ediție.

În urmă cu doi ani, Aristotel Căncescu s-a numărat printre câștigători, la aceeași categorie. Și de această dată, coafezele locale au recunoscut strădaniile și culorile președintelui Consiliului Județean Brașov, care în perioada în care nu se afla in putere, din postura de reprezentant al lui Petre Roman a adus permanent în atenția pensionarilor podoaba capilara, a preparat soluții la problemele suvitelor brașovene și a menținut cu consecvență vopseaua pe cap.

Decernarea Premiilor Wella va avea loc pe 18 decembrie 2212.

Comunicatul pentru presa locala este AICI.

Dec 2, 2012

Florian Staicu, dovada vie ca sahul nu este numai pentru inteligenti

Legenda spune ca sahul este sportul mintilor ascutite. Senatorul PDL Florian Staicu face praf aceasta credinta milenara cu un simplu videoclip de campanie.

Florian Staicu a dorit sa arate poporului alegator si calitatile sale umane. Stati linistiti, nu va emotionati, nu este vorba despre calitatea de fiu al lui Ion Staicu, fost sef al Militiei comuniste din Brasov, care i-a rupt in bataie pe capii revoltei de la 15 noiembrie 1987, iar mai apoi, cand a mai intinerit cu vreo 20 de ani, a vrut sa    rupa si lenjeria intima a unei studente. Nu, Staicu junior a vrut sa arate brasovenilor cat este de sahist.

Ce a iesit este lucrat dupa un scenariu stupid de film porno. O fata explica stangaci ca vrea sa-l cunoasca mai bine pe Florian Staicu, "desi este campanie electorala". Cum in campania electorala candidatii stau de obicei ascunsi, Staicu se lasa gasit intr-un subsol, la un birou amenajat in graba. Fata apare toc-toc si il provoaca la sah, muta de doua ori cu grija sa nu-si strice manichiura dupa care senatorul o anunta, ca un gentleman, ca i-a dat sah-mat. Fata pune mana pe microfon, in sfarsit ar trebui sa inceapa actiunea. Cand colo, fata anunta o surpriza: merge printre brasoveni sa-i intrebe ce parere au de "domnul Stancu". Profund dezamagiti, vizionam in continuare.

Toti brasovenii intrebati il cunosc si au fost ajutati de senator. Unu' si-a pus o proteza, o doamna a primit sprijin pentru copii, o tanti in varsta multumeste si ea. Ori fata are un instinct formidabil de a-i depista pe cei atinsi de aura lui Staicu, ori n-a scapat niciun brasovean de binefacerile senatorului.

Cadru inapoi in subsol, el si ea. Hmmm, poate acum. Nicio sansa. Staicu isi dezamageste tatal si sta politicos cu mainile pe masa. Se arata sincer surprins ca brasovenii il iubesc atat de tare, iar nimeni nu se prinde ca insusi el a trimis echipa de filmare la oamenii aia amarati pentru a-si plati datoriile. Fata zambeste fericita, nu se stie de ce. Vizionare placuta!