Dec 17, 2008

De ce e bun "Pateu" de ministru?

Seful PSD Brasov, Costica "Pateu" Nita, este dat ca sigur pentru a umple scaunul de titular al Ministerului pentru IMM si Afaceri. Ocazie cu care va fi foarte fericit si Sandu Ganea, redactorul sef de la "Transilvania Expres", care dupa victoria PDSR de la alegerile din 2000 trantea un balos articol cu dedicatie catre Nita intitulat ceva "Brasovul are dreptul la un ministru".

Dar se pun niste intrebari de bun-simt, totusi. Care sunt meritele lui "Pateu", dincolo de dorinta fierbinte a brasovenilor de a avea om in guvern (nu-i asa, Ganea?), pentru a ocupa un post de ministru?

Merite politice? Conducerea centrala a PSD l-a demis pentru rezultate electorale mizerabile dupa alegerile locale.

Afacerist spectaculos? Mare branza sa vinzi pateuri. Si le mai vinde si prost ca-i plin de datorii la stat.

Atunci ce? Ahaaaa, relatii internationale. Constantin Nita cunoaste lume buna pe afara, in special din Italia. Oameni dispusi sa investeasca in Romania, oameni seriosi si mai ales, de onoare. Au si o organizatie care le grupeaza interesele de afaceri si este perfect sa alegem un ministru la Afaceri care sa fie apropiat de aceasta. Putini in Romania sa pot mandri ca au relatii cu onorabila "Cosa Nostra". Iar acestea au rezistat in pofida piedicilor puse de dusmanii politici: "Procurorul Gheorghe Mocuta din Parchetul General si capitanul Adrian Baciu din MI, m-au informat la Cotroceni despre convorbirile telefonice inregistrate de anchetatorii italieni. Mafiotii italieni erau disperati ca legaturile lor cu administratia prezidentiala s-au intrerupt dupa 1996 si ii cereau lui Constantin Nita, prin Paul Brener, sa organizeze primirea unei delegatii de rectori ai unei universitati italiene la Cotroceni si in felul acesta, mafiotii italieni sa aiba acces la Presedintia Romaniei. Am informat-o pe Zoe Petre despre interdictia ca pe timpul mandatului meu sa fie primita o astfel de delegatie" dezvaluia cu rautate Emil Constantinescu. Ce invidios, sa nu-l lase pe socialistul Nita sa faca afaceri onorabile in interesul tarii. Da' uite cum se intoarce roata!

No comments:

Post a Comment